Politică

Senatorul Oprea cere înfiinţarea în fiecare regiune a laboratoarelor de analiză a drogurilor

Parlamentarul doljean se arată îngrijorat de apariţia unei posibile rute de transport de stupefiante pe axa Vidin-Calafat

Senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea a solicitat în plenul senatului ca fiecare regiune a ţării să beneficieze de serviciile câte unui laborator în cadrul A.N.S.V.S.A. dotat corespunzător şi acreditat în Uniunea Europeană, în care specialişti cu calificare în domeniu să se poată pronunţa asupra compoziţiei chimice, calităţii şi pericolului pe care îl pot prezenta produsele supuse analizei şi considerate ca fiind susceptibile de a avea efecte psihoactive.

"Atunci când mi-am propus să devin un aliat împotriva traficului şi consumului de droguri, mi-am asumat o luptă continuă pe care nu am de gând să o abandonez, întrucât nu pot ignora un atentat la sănătate şi nici dreptul la viaţă. În prezent, potrivit Articolului 6 din Legea 194/2011, A.N.S.V.S.A. transmite mostrele furnizate de solicitant, în vederea analizării produsului, laboratoarelor acreditate în Uniunea Europeană sau în Spaţiul Economic European. Reprezentanţii poliţiei, care, sunt de regulă solicitanţii acestor analize - adesea „cheia” soluţionării dosarelor de crimă organizată, întâmpină mari dificultăţi în instrumentarea cauzelor, dat fiind intervalul mare de timp în care rezultatele revin în ţară, precum şi costurile aproape de nesuportat care depăşesc adesea 5000 de euro, pentru o singură testare. Una dintre variante ar fi crearea unor astfel de laboratoare, accesând fonduri europene ori perfecţionarea personalului deja existent şi dotarea centrelor de analiză care funcţionează la ora actuală", a explicat senatorul doljean.

Podul de la Calafat, investiţie cu două feţe

Senatorul Oprea se arată, de asemenea, îngrijorat de posibila reorientare a traficanţilor de stupefiante spre rute noi de tranzit. În opinia, sa podul de la Calafat ar putea deveni o cale de acces a drogurilor înţara noastră şi spre restul Europei. "În calitatea mea de senator al judeţului Dolj am purtat discuţii cu anchetatori din rândul poliţiei şi atragem atenţia că darea în scurt timp în folosinţă a Podului Vidin Calafat este posibil să amplifice transporturile de stupefiante, acest obiectiv rutier devenind practic o rută de tranzit europeană spre care traficanţii se pot orienta", a afirmat Mario Ovidiu Oprea.

Potrivit ultimului Raport Naţional privind Situaţia Drogurilor în România elaborat în anul 2012, creşterea numărului de consumatori problematici este cauzată de apariţia pe piaţa din România a noilor substanţe cu proprietăţi psihoactive. Primul studiu realizat în rândul studenţilor din opt centre universitare din ţară indică o prevalenţă ridicată a consumului de droguri, aici fiind incluse toate tipurile de droguri ilegale, tranchilizante administrate fără prescripţie medicală şi aceste substanţe noi cu proprietăţi psihoactive comercializate sub numele de „droguri legale sau plante etnobotanice”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...