Sport

Fotbal, Liga I, Pandurii

Pandurii pot juca la Tg. Jiu în turul II preliminar al Europa League

Clubul Pandurii Târgu Jiu a primit din partea UEFA acceptul de a evolua pe stadionul propriu meciul de pe teren propriu din turul II preliminar al Europa League.

Suporterii gorjeni se vor putea bucura de cel puţin un meci din Europa League pe terenul de la Târgu Jiu, după ce reprezentanţii forului european au decis, în urma analizei raportului realizat de inspectoul UEFA, Nebojsa Ivkovic în urmă cu trei săptămâni, că stadionul echipei Pandurii îndeplineşte condiţiile minime necesare. Raportul delegatului UEFA trimis la Târgu Jiu să inspecteze terenul, a conţinut concluzii favorabile echipei Pandurii, forul european ajungând la concluzia că sunt necesare doar alte două condiţii care vor trebui îndeplinite, pentru ca acest meci de pe teren propriu să se poată disputa pe terenul de la Târgu Jiu. Conducerea clubului Pandurii a dat asigurări că aceste două condiţii pot fi îndeplinite fără mari probleme, preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, adresând pe această cale mulţumiri din partea clubului Poliţiei şi Jandarmeriei care s-au oferit să ajute echipa din Târgu Jiu în acest demers.

“UEFA ne-a comunicat oficial că putem juca pe stadionul de la Târgu Jiu acest prim meci din turul II preliminar al UEFA Europa League. Vom avea de îndeplinit pentru acest meci două condiţii obligatorii: să asigurăm deplasarea oficialilor UEFA şi a arbitrilor de pe aeroportul de la Sibiu la Târgu Jiu şi a echipei vizitatoare de la aeroportul din Craiova până la Târgu Jiu în regim de coloană oficială şi să pre-rezervăm pentru oficialii delegaţi la meci şi pentru echipa vizitatoare cel puţin 100 de locuri de cazare la hotelurile din Târgu Jiu. Sunt două condiţii pe care le putem îndeplini, am luat deja legătura cu instituţiile competente şi ne-au asigurat de tot sprijinul necesar. Mulţumim pe această cale poliţiei şi jandarmeriei pentru ajutorul acordat”, a spus preşedintele Marin Condescu pe siteul oficial al clubului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...