Opinii

 

Vizite la domiciliu

Pe vremea copilăriei mele, trei oameni îţi puteau intra în casă din obligaţie de serviciu: medicul, învăţătorul şi preotul. Primul – să te doftoricească, al doilea – să te cunoască, al treilea – să te blagoslovească. Trei vizite periodice, de nerefuzat, emoţionante din motive diferite, acceptate cu bucurie, pentru îndepărtarea bolii, pentru iluminare şi pentru apropierea de cele sfinte. Trei conexiuni cu comunitatea, cu lumea de aici, cu lumea de dincolo. Mi-au rămas în memorie împreună cu mirosul fiecăruia dintre musafiri – spirt medicinal, cerneală şi tămâie – şi cu imaginea mândriei apărute pe chipul părinţilor mei după fiecare dintre aceste evenimente.

Pragul intimităţii personale este trecut acum de cu totul alte personaje. Şi pe cu totul alte căi. Este epoca tehnologiilor avansate. A televiziunii prin satelit, a telefonului mobil, a internetului. Pe aici pătrunde multă lume, pestriţă şi agitată, gata să-şi deşerte public mândria prostească, disperările personale, bifele obligaţiilor profesionale.

Cei mai mulţi dintre vizitatori sunt politicienii. O specie anume, o categorie nu tocmai profesională, dar extrem de numeroasă, pe toate canalele de comunicare. Un izvor nesecat de disperări publice şi de negativism. Cu excepţia sărbătorilor religioase. La care te bombardează cu o urare convenţională, însoţită de propria fotografie sau, mai rar, de o iconiţă culeasă în fugă de pe internet. După care, o iau de la capăt, agitându-se între teorie şi lipsă de soluţii. Ca insectele prinse în plasa păianjenilor din stufăriş.

Despre vizitele pe care mi le fac politicienii prin noile tehnologii, am de pomenit două-trei noutăţi. Prima este aceea că, într-un mod subtil, realizatorii de emisiuni televizate, le asociază, tot ca invitat în studio, un psiholog. Nu cred că v-a scăpat acest amănunt, de dată relativ recentă. Înainte de a fi un gest simbolic, este un gest foarte înţelept. Cultura serviciilor psihologice nu a ajuns la români nici în politică, nici în domeniile obligate profesional la această relaţie. Învăţământul, de exemplu. Se prezumă ideea că a fi român înseamnă a fi întreg la minte, perfect echilibrat. Dar să nu divagăm. Am primit pe o reţea de socializare următorul mesaj: În câteva minute, mă puteţi urmări la televizor! Am trecut pe postul cu pricina şi parlamentarul meu era acolo. Zâmbea tâmp şi vorbea nimic. La fel ca în zilnicele sale înscrisuri de pe reţeaua de socializare. Acolo unde, evident, psihologii nu mai sunt de niciun ajutor.

Dacă ar fi să-i cred pe oameni, reţelele de socializare n-ar trebui să aibă niciun membru. Asta îmi aminteşte de mulţumirile adresate de Madona milioanelor de melomani care îi cumpără discurile spunând în public că nu ascultă niciodată muzica ei vulgară. Sunt convins că aveţi un cont pe o reţea de socializare. Puteţi urmări, deci, ca şi mine, mutaţiile ce se produc în spaţiul virtual. Cea mai recentă este invazia de politicieni. A întrecut numeric pe aceea a femeilor singure, cu puţină încredere în propria persoană. Şi, probabil, din acelaşi motiv. Tot din singurătatea femeilor, politicienii români au împrumutat modalităţi de comunicare prin reţeaua de socializare. Cea mai populară este afişarea citatelor, nu extrase din cărţi citite, ci agăţate cu o simplă căutare pe internet. Ia priviţi aici! „Ce este ginecologul? Un om care caută problemele acolo unde alţii caută fericirea”, scrie o doamnă, preocupată de sursa fericirii altora. Tot ea scrisese mai înainte: „Învaţă să apreciezi ceea ce ai, înainte ca timpul să te forţeze să apreciezi ce ai avut”. Mai apoi, politicianul infantil de la televizor citează din Saint-Exupéry: „Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte”. Şi altul, tot politician, din Epictet: „Dacă vrei să devii bun, dă-ţi seama întâi că eşti rău”. Date fiind împrejurările, este evident că bun poate fi lecturat aici ca deştept, înţelept, cu antonimele uşor de intuit: prost, sărac cu duhul. Citarea pare destul de autocritică, în această lectură, mai puţin antică.

Vă spuneam la început că personajele copilăriei mele lăsau în urma vizitei la domiciliul nostru un miros caracteristic profesiei lor: spirt medicinal, cerneală sau tămâie. Prin comparaţie, aceste personaje, despre ale căror vizite recente v-am pomenit aici, par lipsite de un asemnea atribut. Sau simţul meu olfactiv refuză să identifice mirosul greu, rezultat din indigestiile culturale, profesionale şi sociale, ale unor oameni cărora nu le-am făcut niciodată invitaţia de a mă vizita.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

04.06.2013 - 13:59Autor:Mea culpa, ca sa raspund in maniera celor pomeniti aici. Observatia fiind corecta, ma vad nevoit sa spun ca un publicitar iti poate aduce clientii in prag, dar nu le poate deschide si usa. Cheia si comportamentele sunt intotdeauna la proprietar.

04.06.2013 - 11:59politicieni:Draga Dandin, spusele tale sunt perfect de amare, insa, dupa cum se observa, ai participat in mod real la lansarea acestor mutanti prin scopul meseriei tale! Randurile sunt dureros de reale! Senatori, deputati etc. care sincer nu cred ca inteleg (in unele cazuri abia stiu sa le citeasca, sunt exemple clare chiar in Valcea) aceste citate pe care cu mandrie le afiseaza!

04.06.2013 - 09:27whiteandblonde:Mare dreptate ai!

Pagina 1 din 1 (3 comentarii din 3)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...