Sport

Fotbal, Liga a II-a, Damila

Ionuţ Stoica: Ambele echipe să fie fair-play, să fie un spectacol frumos

Căpitanul Damilei, Ionuţ Stoica recunoaşte că disputa de joi, în Zăvoi, va fi una a orgoliilor.

Curtat în urmă cu câţiva ani şi de CSM, unde chiar a dat probe la un moment dat, Ionuţ Stoica, care la acea vreme juca pentru FC Oltchim, a ajuns să facă pasul în eşalonul secund cu Damila.
”Meciul CSM-Damila va fi unul încrâncenat, pentru că este, în primul rând, un joc al orgoliilor. Ambele echipe şi-au atins obiectivele propuse pentru acest retur. Noi ne-am asigurat locul trei, indiferent de ce se întâmplă în ultimele două etape, iar CSM-ul s-a salvat matematic de la retrogradare. Faptul că Damila mai are şanse să promoveze în Liga 1 ne obligă să câştigăm în Zăvoi. De cealaltă parte, CSM-ul vrea să-şi respecte blazonul şi aşa cum au declarat, pentru ei este meciul pe care îl aşteaptă de la începutul anului”, spune Stoica pe siteul oficial al clubului.

Căpitanul Damilei cere fair-play din partea jucătorilor ambelor echipe, sperând să se evite evenimente nedorite. “Şi la Damila şi la CSM sunt mulţi jucători născuţi în Vâlcea şi fiecare va vrea să se autodepăşească la acest joc, mai ales că în tribune vor fi prietenii, familiile, vecinii şi toţi cunoscuţii fiecăruia dintre noi. Atmosfera va fi deosebită, sunt convins. În postura de căpitan de echipă al Damilei, vreau sa fac un apel la toţi cei care vor intra pe teren joi, de la ambele echipe, să respectăm regulile fair-play-ului, dar mai ales, să ne respectăm pe noi, ca fotbalişti şi ca oameni. Publicul vâlcean trebuie să vadă un spectacol frumos, o luptă sportivă adevărată şi cine va fi cel mai bun să primească aplauzele. Vreau ca, la finalul meciului, să ne strângem mâna cu sportivitate, indiferent de rezultatul înregistrat”, a declarat Stoica pentru www.fcdamila.ro

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...