Opinii

 

Pornind de la o lansare de carte

Se spune că toate lansările de carte sunt utile pentru publicul participant, cu excepţia celor excesiv de protocolare/omagioase sau a celor în care publicul nu pune întrebări sau acestea sunt pe lângă subiect sau irelevante. A fost şi cazul lansării din foaierul Teatrului Naţional din Craiova a cărţii lui Claudiu M. Florian „Vârstele jocului. Strada Cetăţii”, apărută la Editura Cartea Românească din Iaşi. Din păcate, lume puţină (să fie ora nepotrivită, să fie o deficienţă de organizare?). Dincolo de istoriile trăite de autor pe la mijlocul anilor ’70, reproduse în proză cu sinceritatea copilului acelor vremi, deci având garanţia că respectă adevărul faptelor, din lectura cărţii se desprind teme interesante. Autorul, cu o origine compozită, intra/extracarpatică, abordează şi subiectul sensibil al mentalităţilor în cele două zone.

Îmi amintesc că acum vreo 15 ani făcea mare vâlvă apariţia în România a „Ciocnirii civilizaţiilor” a lui Samuel Huntington în care, pe harta Europei, faimoasa şi controversata linie roşie urma exact rama Carpaţilor, Transilvania fiind plasată în zona civilizaţiei occidentale avansate, iar sudul şi răsăritul României în zona ortodoxă vetustă şi refractară la progres. Să fac precizarea că autorul cărţii lansate a fost ataşat cultural şi de presă la Ambasada României la Berlin (2004-2009), iar din 2010 este prim-colaborator al Ambasadei României în Elveţia, la Berna. I-am adresat acestuia o întrebare legată de problema mentalităţilor în cele două regiuni geografice româneşti separate de Carpaţi vizavi de modul în care este percepută actualmente România.

Pentru întărirea sensului şi uşurarea răspunsului, i-am dat un exemplu. Iată-l. Prin vara anului 2005, în timpul inundaţiilor de proporţii din acea vreme, într-o comună, întâmplător din sudul Doljului, o jurnalistă a întrebat un moşneguţ cu privirea pierdută care pufăia o ţigară în colţul gurii: Ce aştepţi matale de la autorităţi? Răspuns: Domniţă, sunt prea puţini soldaţi care să ne întărească digul. Păi, dacă trăia Ceauşescu, îţi închipui ce era pe-aici? Cam în acelaşi moment, într-o comună la fel de afectată, întâmplător din apropierea Braşovului, de pe unde se trage autorul, o altă jurnalistă se adresează unei bătrâne înarmată cu lopată, mătură, făraş, în acelaşi fel: Ce aştepţi matale de la autorităţi? Răspuns: Dom’şoară, să facă bine să steie în banca lor, nici să nu mai calce pe aici, că mai rău încurcă lumea, nu lucră bine de loc, ducă-se pe pustie! Fără comentarii.

Din lipsă de timp, n-am mai apucat să dau încă un exemplu spre buna luminare a autorului, care, de altfel, mi-a schiţat un răspuns suficient de convenţional şi politicos „in trend“ (nu mi-am făcut iluzii). Iată exemplul aici: Acum vreo 4 ani, la un liceu, întâmplător din zona braşoveană, premiantul întâi dintr-o clasă terminală a fost răsplătit cu un laptop. Domnule, spunea directorul liceului, o fi ministerul sărac, dar noi am găsit sponsor. Ce, treişpe milioane de lei vechi e o cheltuială enormă? Păi, să laşi în plata domnului, fără răsplată, un copil premiant, care a muncit şi învăţat pe rupte un an de zile, este curată crimă cu premeditare. Gândeşte-te că dacă acesta va ajunge om mare la viaţa lui, vom fi toţi câştigaţi. Simultan, la un liceu, întâmplător din Craiova, premiantul întâi tot dintr-o clasă terminală era „răsplătit“ cu o diplomă de mucava scrisă în mare grabă pe colţul mesei de secretară. Nici măcar o carte, ceva simbolic, acolo. Evident, am ghicit motivul: n-are onor ministerul săracul, că ne-ar da! Astea-s mentalităţile, astea faptele. Cu sau fără linia roşie a lui Huntington. Restul e politică.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...