Opinii

 

Am primit ce am cerut

Discuţii despre regionalizare se duc de ani buni. De la apariţia Agenţiilor de Dezvoltare Regională s-a tot luat în calcul şi o altă creionare a hărţii administrativ-teritoriale a ţării. Foştii parteneri de discuţii din cadrul administraţiilor judeţene din Vâlcea şi Gorj au tot luat în calcul asocieri cu Alba, cu Hunedoara, cu Sibiul, mizând pe o posibilă explozie turistică a zonei de confluenţă a celor cinci judeţe de la îngemănarea culmilor Parângului, Căpăţânii şi Cindrelului. Proiectul a fost realizat, cu chiu cu vai, cu o întârziere de un deceniu. Constă într-o pârtie de schi dotată cu gondolă, o şosea alpină, cea mai înaltă din România, dar şi în 11 milioane euro lăsaţi gaură în comuna Voineasa pentru pârtia respectivă.

Sibienii şi cei din Alba între timp şi-au văzut de ale lor, ca nişte buni ardeleni ce sunt şi nu pot fi prea mult văitaţi. Gorjenii şi-au dat în exploatare Novaciul şi Rânca şi au aproape un brand pe ultima staţiune montană, cel puţin, dar se mai arată interesaţi şi de revigorarea mineritului şi a energiei electrice.

Mai la sud, sub umbrela Craiovei, Drobeta şi-a aşteptat cuminte rândul la dezvoltarea turismului pe Dunăre şi cam atât, în timp ce Slatina a mizat atât pe „protectoratul” asigurat de viitoarea capitală a regiunii Oltenia, cât şi pe izgonirea potenţialilor investitori de la Râmnicu Vâlcea. Operaţiune care, între noi fie vorba, le-a ieşit nesperat de bine edililor râmniceni, perindaţi aiuristic la cârma oraşului.

Stăpân de un mandat şi ceva peste soarta zonelor rurale şi a unor oraşe subdezvoltate, lui Ion Cîlea nu i-a rămas decât să bată apa în piuă zi de zi pe potenţialul agricol şi turistic al zonei. Proiectul parcurilor agro-industriale din zonele Bălceşti şi Drăgăşani s-ar putea să îi dea dreptate preşedintelui CJ, măcar prin apropierea lor de polii de dezvoltare zonală mai importanţi, cum ar fi Slatina şi Craiova. În rest, pustiu, lene, linişte şi foame!

Vâlcea pare să aştepte de câteva decenii ultimul tren al şansei la dezvoltare. Cu diverse căi rutiere care ocolesc clar judeţul, este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla prea curând. Şi teamă îmi este că, în mintea aleşilor noştri, ultimul tren al Vâlcii ar trebui să treacă pe viaductele dărăpănate ale tronsonului de cale ferată Vâlcea-Vâlcele.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...