Politică

Au început epurările în PNL Mehedinţi

Liberalii din sudul regiunii au decis excluderea din partid a trei colegi. Doi dintre aceştia ocupă funcţii în administraţia locală.

Biroul Permanent Judeţean al filialei PNL Mehedinţi, întrunit sâmbătă, 25 mai, a decis să propună conducerii centrale a formaţiunii excluderea din partid a vicepreşedintelui CJ, a unui consilier local şi a fostului lider al organizaţiei. Iniţial, surse din PNL Mehedinţi au declarat că la şedinţa de sâmbătă a Biroului Permanent Judeţean s-a decis să fie excluşi fostul preşedinte al Organizaţiei PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adriana Bădănoiu, şi consilierul local al municipiului Drobeta Turnu Severin, Romică Vâlcu.

A preferat nunţile în locul şedinţei de partid

Ulterior, contactat telefonic, preşedintele interimar al PNL Mehedinţi, Marcel Vela, care este vicepreşedinte executiv al PNL şi primarul municipiului Caransebeş, a confirmat întrunirea Biroului Permanent Judeţean, menţionând că el nu a participat la şedinţă. „A avut loc o şedinţă a Biroului Politic Interimar al filialei PNL Mehedinţi, la solicitarea domnului deputat Viorel Palaşcă. Nu am putut participa la această întâlnire, deoarece, ca ofiţer de stare civilă, am avut de cununat mai mulţi tineri care s-au căsătorit astăzi la Primăria Caransebeş. Am luat act că, la propunerea domnului preşedinte al PNL Drobeta Turnu Severin, domnul viceprimar Dan Cârjan, au fost aprobaţi pentru a fi excluşi trei membri ai organizaţiei municipale, cu o largă majoritate de voturi. În consecinţă, această decizie democratică a conducerii judeţene a partidului va fi pusă în aplicare şi la nivel central, conform Statutului, în cel mai scurt timp”, a spus Vela.

"Sunt consternată de colegii mei, Daniel Cârjan, Viorel Palaşcă şi Virgil Popescu, cum dau la o parte oameni ca Liviu Mazilu, care au dovedit că sunt lideri prin rezultatele pe care le-au avut.", vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adriana Bădănoiu

Prin surprindere

Vicepreşedintele CJ Mehedinţi, Adriana Bădănoiu a declarat că a aflat din presă despre propunerea de excludere moment în care a rămas consternată. „Sunt consternată. Am aflat din presă. Nu-i cunosc pe cei din actualul Birou Permanent Teritorial, unii sunt foşti membri PDL care au venit la PNL. Nu m-a invitat nimeni să-mi spun punctul de vedere. Sunt consternată de colegii mei, Daniel Cârjan, Viorel Palaşcă şi Virgil Popescu, cum dau la o parte oameni ca Liviu Mazilu, care au dovedit că sunt lideri prin rezultatele pe care le-au avut”, a spus Bădănoiu, adăugând că nu ştie motivele pentru care s-a decis excluderea sa şi că nu Biroul Permanent Judeţean ar fi trebuit să aprobe excluderea sa, ci Delegaţia Permanentă Judeţeană, din care face parte. Consternat a rămas şi consilierul local Romeo Vâlcu, membru activ în organizaţie de un deceniu şi jumătate. „Nişte băieţi care acum au păşit pentru prima dată în sediul organizaţiei de partid au decis că nu mai sunt un liberal autentic. Din punctul meu de vedere, PNL nu mai este un partid liberal, începe să semene cu alte partide”, a declarat consilierul local din Drobeta Turnu Severin.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...