Economic

Anunţ prealabil pentru privatizarea Oltchim

Vosganian: „Compania TISE şi-a anunţat interesul şi pentru o formulă integrată, cu rafinăria de la Piteşti, Arpechim, şi cu platforma de la Bradu”

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune că va fi publicat un anunţ prealabil de ofertă pentru Oltchim şi că îi va prezenta premierului un plan care vizează găsirea unei finanţări de 25 de milioane de euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţia de materie primă suplimentară. „Săptămâna aceasta vom publica anunţul de ofertă pentru Oltchim, care este un anunţ prealabil. El nu este un caiet de sarcini propriu-zis, ci este o tentativă de a vedea care este interesul posibililor investitori. Am avut câteva fonduri, către sfârşitul săptămânii vor mai veni câteva echipe de experţi din partea unor firme interesate. Am făcut acest anunţ de ofertă pentru ca de aici înainte contactele noastre să fie făcute publice şi asta să dea o anumită încredere zonei”, a declarat Vosganian.

Ruşii de la TISE vor Oltchim-Arpechim la pachet

Ministrul Economiei a făcut referiri şi la un plan întocmit împreună cu administratorii judiciari ai Oltchim, care va fi prezentat săptămâna viitoare premierului Victor Ponta şi care prevede în primă fază găsirea unei finanţări de 25 de milioane de euro. „Una dintre companiile care au fost interesate şi cu care am fost şi la primul ministru, compania TISE, care anul trecut nu a mai participat la licitaţie din motive bine cunoscute, şi-a anunţat interesul şi pentru o formulă integrată, cu rafinăria de la Piteşti, Arpechim, cu platforma noastră de la Divizia Petrochimică Bradu şi cu platforma de chimie. E nevoie ca platforma de chimie să aibă o capacitate de 50% pe ansamblul întregului combinat. Eu, cu colegii mei şi cu administratorii judiciari, am finalizat o gândire pe care săptămâna aceasta am s-o discut cu premierul. Planul prevede găsirea, în primă fază, a unei finanţări de 25 de milioane de euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţionarea suplimentară de materie primă, astfel încât în următoarele luni producţia să ajungă la un nivel care să asigure profit societăţii. Săptămâna aceasta voi prezenta primului ministru această construcţie financiară, care să se bazeze pe ceea ce încă nu este ipotecat la Oltchim şi care să poată atrage interesul unor bănci. Dacă toată lumea va fi de acord, atunci vom purcede la această construcţie financiară”, a declarat Varujan Vosganian. Combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din 30 ianuarie 2013.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...