Sport

Fotbal, Liga a 2-a - Damila-Lucefărul - 3-1

Speranţe renăscute pentru Damila

Victoria obţinută sâmbătă, la Drăgăşani, 3-1 cu Luceafărul, coroborată cu semieşecul Coronei, a readus Damila în lupta pentru promovare

Echipa lui Claudiu Niculescu merge ceas în retur pe teren propriu şi a trecut fără probleme şi de Luceafărul, scor 3-1.

"Trebuie să credem în promovare până în ultima secundă a ultimei etape şi e important să rămânem concentraţi în acest final de campionat. Sunt bucuros pentru victoria cu Luceafărul, dar şi pentru faptul că ne-am atins obiectivul asumat înainte de startul returului, acela de a ne clasa pe locul trei.",. Claudiu Niculescu, antrenor Damila

Golurile lui Codin (10), Menassel (40) şi Negruţ (67) au reaprins speranţa la Drăgăşani. În ultimul minut de joc, Pantea a redus din handicap şi Damila câştigă lejer, cu 3-1. După joc, vâlcenii au mai primit o veste bună, Corona împiedicându-se surprinzător acasă, 3-3 cu Argeş. Astfel, promovarea se va decide joi, când Damila trebuie să câştige în Zăvoi şi să spere ca fie Poli să piardă la Baia Mare, fie Corona să nu câştige la Tg. Mureş. Dacă măcar una din cele două adversare se împiedică şi Damila câştigă, măciucanii ar fi la mâna lor şi ar mai trebui să învingă în ultima etapă, acasă, cu Argeş. Antrenorul Claudiu Niculescu a confirmat la Damila, alb-verzii fiind pe primul loc într-un clasament al returului. „Trebuie să credem în promovare până în ultima secundă a ultimei etape şi e important să rămânem concentraţi în acest final de campionat. Sunt bucuros pentru victoria cu Luceafărul, dar şi pentru faptul că ne-am atins obiectivul asumat înainte de startul returului, acela de a ne clasa pe locul trei”, a declarat Claudiu Niculescu. După 26 de ani de la retrogradarea Chimiei, Vâlcea poate avea din nou o echipă în Liga 1. A fost agonizant de aproape în 2007, când CSM a ratat promovarea în ultima etapă, la Baia Mare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...