Sport

Handbal feminin, Oltchim

Oltchim, desfiinţat

Toate jucătoarele au fost anunţate să îşi găsească alte echipe

Toate jucătoarele Oltchimului aflate sub contract sau care şi-au dat acordul că vor continua şi din vară la Vâlcea au fost anunţate ieri prin mail să-şi caute alte echipe. Datoriile clubului se ridică la aproape 1,5 milioane de euro şi nu se va înscrie în sezonul viitor de Liga Campionilor.

Ceea ce era de anticipat după problemele din ultimul sezon, a devenit ieri certitudine: Oltchim dispare de pe harta handbalului românesc şi european. Conducerea clubului a anunţat toate jucătoarele că nu le mai poate plăti şi sunt libere să îşi caute alte echipe. Totul vine după ce jucătoarele vâlcence şi-au bătut joc în Cupa României de eforturile clubului de a le plăti în ultimele luni.

Handbalul vâlcean va continua să supravieţuiască din sezonul următor printr-o echipă alcătuită din jucătoare tinere, cel mai probabil alcătuită pe scheletul Centrului Naţional de Excelenţă. Actualul Oltchim îşi va schimba denumirea în Chimistul, identitate pe care a avut-o şi în primii ani de la înfiinţare şi a câştigat primele trofee europene, Cupa IHF în anii 1984 şi 1988. Fără un lot adecvat şi cu un buget mai mult decât redus, Vâlcea nu se va înscrie nici în Liga Campionilor, unde ar fi cap de serie.

Pe lângă finala Ligii Campionilor în 2010, Oltchim a jucat în cinci semifinale în această competiţie, dar a câştigat şi alte cinci trofee europene, Cupa IHF (1984, 1988), Cupa Cupelor (2007), Supercupa Europei (1984, 2007). În handbalul românesc, „chimistele“ au câştigat 19 din ultimele 30 de titluri, din momentul în care Vâlcea a promovat în primul eşalon, inclusiv ultimele şapte.

Din păcate, deşi era de prevăzut că la un moment dat echipa va trebui să iasă de sub tutela unui combinat aflat în moarte clinică, conducerea clubului nu a găsit soluţii de supravieţuire. Oltchim a performat doar când banii au curs pe conducta venită de la STAT, după care, iată, se desfiinţează.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...