Actualitate

Mehedinţi: A stat 3 ani cu pense uitate în stomac

Colegiul Medicilor Mehedinţi anchetează cazul unui chirurg de la Spitalul Judeţean care a uitat în stomacul unui pacient două pense de 17 centimetri lungime, iar bărbatul a fost reoperat după 3 ani, conducerea spitalului spunând că instrumentele au fost uitate în graba de a-i salva viaţa pacientului.

Gicu Crăiaşu, în vârstă de 45 de ani, din localitatea mehedinţeană Dănceu, a ajuns la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin în 31 august 2010, după ce o bucată de lemn i-a secţionat stomacul, în urma unui accident de circulaţie în care mopedul pe care îl conducea a fost lovit de o căruţă.
Bărbatul a fost operat la Spitalul Judeţean.

El spune că la câteva luni de la intervenţia chirurgicală a avut dureri în stomac şi a simţit că îl "taie" ceva, însă nu a avut bani să meargă la medic.

"Când stăteam într-o dungă ieşeau coarnele de la o pensă, ieşeau puţin prin piele şi se observau. Nu am mers la doctor că mă simţeam bine, am muncit. Am auzit la televizor că s-au mai întâmplat cazuri de astea şi au stat şi 10 ani cu aşa ceva, aşa că am zis că nu oi fi eu primul care moare. (...) Fetiţa mi-a spus să pun magnetul şi atunci mi-am dat seama că am un corp străin în mine", spune bărbatul.

La începutul lunii aprilie a acestui an, bărbatul s-a împiedicat şi a căzut, iar durerile abdominale s-au acutizat, astfel că familia acestuia a sunat la 112. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, iar în urma unei operaţii care a durat nouă ore medicii i-au scos din abdomen două pense de câte 17 centimetri lungime.

"M-am împiedicat de bordura de la fântână şi am căzut într-o parte. Atunci am simţit că m-a înţepat ceva. M-am gândit în acel moment că mi s-a rupt ceva în intestin şi că nu o mai duc. Când am ajuns la spital şi mi-au făcut raze, iar doctoriţa de acolo mi-a spus că am atelier mecanic. S-a infectat unul dintre intestine acolo, era puroi", a povestit bărbatul.

"Fetiţa mi-a spus să pun magnetul şi atunci mi-am dat seama că am un corp străin în mine"

După externarea acestuia, familia a depus o plângere la Colegiul Medicilor Mehedinţi, cerând sancţionarea medicului Viorel Ţepeluş, care l-a operat pe bărbat în anul 2010.

Preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi, medicul Cristian Jianu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că ancheta în acest caz este în desfăşurare şi că, cel mai probabil, medicul care a uitat pensele în stomacul bărbatului va fi sancţionat cu avertisment.

Preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi a mai spus că medicii lucrează "într-o presiune fantastică", iar astfel de greşeli "nu sunt rare şi se vor mai întâmpla".
"Este o anchetă în desfăşurare. O să comunicăm decizia şi evident că medicul va fi sancţionat. Acele pense au fost uitate. Rămâne în discuţie natura sancţiunii. Cel mai probabil se va da un avertisment. Cauzele acestor greşeli sunt vicii de organizare. Instrumentarul de la sală este vechi şi descompus, nu se păstrează o evidenţă a instrumentelor din casoletă. Doctorii lucrează într-o presiune fantastică şi aceste greşeli nu sunt rare şi se vor mai întâmpla în viitor", a spus preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi.

Managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a afirmat, la rândul său, că instrumentarul a fost uitat, cel mai probabil, în graba mediculului de a încerca să îi salveze viaţa bărbatului, care era în stare critică.
Borugă a spus că în acest caz este aşteptată, totuşi, concluzia Colegiului Medicilor, iar "deocamdată" s-a decis ca medicul "să nu mai fie trecut în graficul de gărzi în linia întâi".

"Pacientul era într-o stare de şoc, a fost nevoie să fie resuscitat, operaţia iniţială a trebuit să fie foarte mult scurtată din punct de vedere al faptului că anesteziştii trebuiau să susţină funcţiile vitale ale pacientului. Probabil că tendinţa de a închide foarte repede bolnavul, graba cu care s-a lucrat acolo pentru a salva viaţa pacientului este explicaţia. Probabil că ancheta noastră va dovedi că acest lucru a condus la această deficienţă. Aştept soluţionarea cazului de către Colegiul Medicilor. Este un caz de malpraxis şi trebuie aşteptat răspunsul Colegiului Medicilor. Deocamdată, noi am luat o măsură administrativă împotriva medicului, care nu va mai fi trecut în graficul de gărzi în linia întâi, iar activitatea acestuia în spital va fi monitorizată de către şeful de secţie", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...