Reportaj

Bikerii vâlceni au prins aripi

Campionatul de Hard Enduro din România, primul la nivel mondial

Reprezentanţii clubului vâlcean Free Bike Team respiră în sfârşit uşuraţi, eforturile depuse alături de alte patru cluburi similare din ţară şi cu susţinerea Federaţiei Române de Motociclism pune ţara noastră pe harta lumii a sporturilor extreme cu motor. Primul Campionat Naţional de Hard Enduro din lume se desfăşoară în acest moment în România, după trei ani de eforturi necontenite de promovare a acestui sport extrem şi a evenimentelor organizate sub egida federaţiei de profil. Vâlcea îşi are partea ei de promovare a curselor de motociclete în condiţii extreme, în acest an, pentru a doua oară, Valea Lotrului găzduind etapa a doua a campionatului de hard enduro. Spectaculozitatea acestui sport şi interesul crescând al unor participanţi din alte ţări europene dau speranţe promotorilor evenimentului în transformarea campionatului din România într-un show cu deschidere internaţională.
„Dacă mai convingem două ţări, îl transformăm în Campionat Internaţional”
Pentru reprezentanţii Free Bike Team Vâlcea aşteptările sunt mari după ce au reuşit să treacă de primele inconveninţe în găsirea unor zone adecvate practicării acestui sport şi al reticenţei autorităţilor locale. „În urma experienţei acumulate din organizarea Cupei Cupelor la Hard Enduro, în 2013 Federaţia Română de Motociclism în parteneriat cu cinci cluburi de motociclism din România pune bazele Campionatului Naţional de Hard Enduro şi de anul acesta vom avea primul Campionat de Hard Enduro din lume! Este rezultatul unei munci de 3 ani a tuturor cluburilor implicate în acest fenomen şi sperăm ca în viitor, dacă o să convingem încă două ţări să organizeze 2 etape de Hard Enduro, vom avea un Campionat Internaţional,” declară Ene Ştefan, preşedintele clubului Free Bike Team. În perioada 21-23 iunie 2013, la Voineasa, Vâlcea, are loc etapa a II-a a Campionatului Naţional de Hard Enduro, în organizarea clubului Free Bike Team din Râmnicu Vâlcea, sub egida Federaţiei Române de Motociclism. Enduro Maniaco Depresiv, competiţie ajunsă la a VII-a desfăşurare, adună la start concurenţi cu experienţă, încadraţi în clasele A - Profi şi B - Experţi, precum şi motociclişti începători, care se vor întrece în clasa C - Hobby. Prima zi de concurs este rezervată prologului, etapă de calificări desfăşurată de-a lungul unui kilometru, iar cursele propriu-zise sunt programate sâmbătă şi duminică. Întrecerile de sâmbată se vor da pe distanţă de 100 km pentru clasele A şi B, respectiv pe 60 km pentru concurenţii din clasa C, iar duminică toate cele 3 clase vor avea de parcurs un traseu cu lungimea de 60 km. Competiţia este dotată cu premii în bani şi echipamente, în valoare de 4000 de euro.

„Un mod extraordinar de promovare”

Pentru reprezentanţii Primăriei Voineasa, competiţia este o mană cerească în promovarea localităţii. Cu un turism căzut la pământ şi cu o singură investiţie majoră realizată în ultimii ani, pârtia de schi de la Vidra, edilii nu pot decât să se arate bucuroşi de invazia bikerilor din toată Europa. „Ce putem să ne dorim mai mult? Sunt sute de oameni care vin în localitatea noastră pentru câteva zile. Gândiţi-vă că în acest an vor lua startul în competiţie sportivi din 12 ţări. La nivelul acesta nu se poate vorbi că nu suntem promovaţi. Noi trebuie să găsim metode prin a păstra o legătură constantă cu aceşti oameni pentru a promova şi oportunităţile pe care zona le oferă”, afirmă viceprimarul localităţii, Geani Man. Anul trecut, ediţia a VI-a a competiţiei organizată în Vâlcea, a adus pe Valea Lotrului peste 700 de persoane: sportivi, organizatori şi susţinători ai fenomenului sportiv, spaţiile de cazare din zonă fiind umplute până la refuz.

Sport pentru cei cu bani

Pasiunea pentru un sport extrem costă destul de mult. O recunoaşte vâlceanul Alexandru Băleanu, ocupantul locului II în competiţia de anul trecut. Bikerul are nevoie de o susţinere financiară permanentă destul de importantă în practicarea hobbyului său. Numai în cei patru ani de practicare a acestui sport, Alexandru mărturiseşte că a investit aproximativ 30.000 de euro, cea mai mare parte din bani fiindu-i asigurată de clubul CSU Ştiinţa Bucureşti. „Mereu se cheltuiesc foarte mulţi bani. Numai o motocicletă se ridică la suma de 4.000 de euro, iar cum eu sunt acum la al treilea motor, faceţi un calcul. Ca să nu mai vorbim despre banii necesari înscrierii la competiţii, însă aici am avut noroc pentru că m-au susţinut cei de la clubul din Bucureşti la care eu activez. Ei mi-au plătit toate taxele de participare. De exemplu, la Red Bull Romaniacs de anul trecut, unde am obţinut locul cinci, am cheltuit aproximativ 2000 de lei, însă merită efortul”, spune cu zâmbetul pe buze Băleanu.

Separaţi de experienţă

Cele 5 etape de Hard Enduro din 2013 sunt personalizate, cu o denumire proprie ce aparţine cluburilor organizatoare. Campionatul Naţional de Hard Enduro al României, CNHE este deschis tuturor piloţilor care au o licenţă validă emisă ori acceptată de FRM. CNHE este împărţit pe 3 clase după cum urmează:
• Categoria A (Avansaţi): concurenţi foarte experimentaţi, licenţiaţi cel puţin 2 ani în competiţiile de enduro, motocross, rally-raid sau alte discipline moto off-road.
• Categoria B (Sport): concurenţi experimentaţi, licenţiaţi cel puţin 1 an în competiţiile de enduro, motocross, rally-raid sau alte discipline moto.
• Categoria C (Hobby): concurenţi lipsiţi de experienţă sau cu puţină experienţă în orice competiţie off-road. Odată cu înscrierea în această categorie, concurenţii confirmă că nu au niciun fel de experienţă sportivă semnificativă până la momentul desfăşurării competiţiei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...