Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

CSM, ruptă în două!

În primul rând jucătorii şi antrenorii de la CSM, apoi patronul Rufă şi reprezentaţii Primăriei sunt vinovaţi de eşecul cu Corona

Eşecul cu Corona, scor 0-1 a agitat din nou apele în Zăvoi, reprezentanţii Primăriei şi cei ai patronului Rufă acuzându-se reciproc.

Maniera în care CSM a cedat în Zăvoi cu Corona i-a dezamăgit pe puţinii suporteri. Trupa lui Pelici a făcut figuraţie, nu a atacat deloc poarta adversă, iar mulţi dintre spectatori au plecat cu sentimentul că CSM nu a dat nici pe departe tot ce putea. Unul dintre motive poate fi rivalitatea imensă dintre patronii cluburilor CSM şi Damila, miza fiind sprijinul autorităţilor. Greşelile s-au înlănţuit, iar în continuare va prezentăm câteva dintre erorile sau semnele de întrebare rămase după acest joc.

JUCĂTORII CSM - sunt cei care, prin evoluţia foarte slabă, fără vlagă şi fără atitudine, au lăsat loc interpretărilor. Nu au avut nicio ocazie în tot jocul! Publicul vâlcean şi-a aplaudat de multe ori echipa şi în cazul eşecurilor, cu condiţia să vadă că vadă că se vrea şi că se joacă un fotbal de calitate, ceea ce nu a fost cazul sâmbătă.

ANTRENORUL PELICI: Susţine că echipa a arătat atitudine şi nu are ce le reproşa jucătorilor, deşi CSM a avut o prestaţie jenantă. Critică intrarea la vestiare a viceprimarului Ioniţă şi pe suporteri, dar aceasta nu poate fi o scuză pentru evoluţia echipei. Curios, înaintea jocului de la Timişoara, Pelici a vorbit public despre jucători menajaţi pentru cumul de cratonaşe galbene. Nu avea nicio logică în a menaja vreun jucător în disputa de la Timişoara, iar rezultatul a venit firesc după : 0-4. Menajaţi sau nu la Timişoara, vâlcenii au pierdut şi următorul meci, cu Mioveni, în care însă au avut o evoluţie satisfăcătoare. Cu patru eşecuri în ultimele cinci partide, Pelici trebuie să acepte criticile, aşa cum a fost lăudat pentru startul foarte bun de retur.

PATRONUL RUFĂ: A pus bilete de intrare la un meci atât de important, fără a se consulta cu reprezentanţii Primăriei, partenerii săi la club. I se pare mereu că este lovit politic, deşi a fost sprijinit şi în acest an, iar Primăria bagă mai mulţi bani decât el. I-a acuzat înaintea jocului pe reprezentaţii Primăriei că fac jocurile Damilei, tensionând atmosfera. Nu a venit şi el să discute cu echipa şi să încerce să o motiveze.

VICEPRIMARUL IONIŢĂ: Nu este în domeniul fotbalului, dar a intrat la vestiare înaintea partidei. În dorinţa de a motiva echipa, nu a găsit cea mai bună exprimare, jucătorii fiind jigniţi de cererile acestuia de a îşi apăra corect şansele. A lăsat impresia că face asta doar pentru a sprijini concitadina Damila. A intrat în polemici cu jucătorii, dar nu îşi pune cele mai importante întrebări: De ce nu mai vine lumea la stadion, pentru că an de an se zbate la retrogradare? De ce CSM, un club finanţat şi de Primărie, este văzut ca un club controversat, acuzat că a vândut promovarea la Baia Mare şi mai recent de presa centrală de implicare în mafia pariurilor?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...