Ultima Oră

Râmnicenii dau testul de gladiatori

Timp de două zile spectatorii de la Zilele Râmnicului vor putea testa arme medievale

Spectacolul dedicat aniversării celor 625 de ani de la atestarea Râmnicului include în acest ani şi un număr inedit al unei tabere medievale adusă de artiştii de la ”Gladius Dei” din Sibiu. Sâmbătă, 18, şi duminică, 19 mai, 18 cavaleri şi domniţe vor readuce în centrul Râmnicul obiceiurile Evului Mediu, ajutându-se de o recuzită impresionantă - spade şi săbii, topoare de luptă, buzdugane, biciuri de lupta, scuturi, arbalete, arcuri şi pumnale de diferite modele – de armuri şi costumaţii specifice medievale, dar şi de mobilierul ce reconstituie viaţa civilă de acum câteva sute de ani, respectiv mese de lemn, bănci, ceaune, ulcioare şi farfurii de ceramică, linguri de lemn, lăzi pictate şi multe altele. „În fiecare din cele două zile petrecute în Râmnic, artiştii de la ”Gladius Dei” vor derula câte o şcoală de luptă (prezentare armelor şi a modului de utilizare, oferind celor interesaţi din public ocazia să folosească orice armă la alegere), una de dans (prezentarea dansurilor medievale europene) şi un ”curs” de tir cu arcul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Daniel Ionescu. Astfel, râmnicenii vor putea călătorii în timp cunoscând îndeaproape modul de viaţă al strămoşilor lor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...