Sport

Handbal feminin, Oltchim

Aurelia Brădeanu: Nu am primit propunere de a prelungi contractul cu Oltchim

Oficialii clubului vâlcean susţineau că sunt în negocieri avansate cu ea şi îi aşteaptă răspunsul

Aurelia Brădeanu a declarat că n-a primit nicio ofertă de prelungire a contractului, cu toate că oficialii Oltchimului au remis zilele trecute un comunicat prin care spun că discuţiile sunt avansate şi aşteaptă răspunsul său! Astfel, este clar că una dintre părţi minte. În acest context, ne întrebăm dacă şefii clubului vâlcean le-au propus în acelaşi mod prelungirea şi lui Navarro, Neagu şi Ungureanu, cum au făcut-o şi cu Mica Brădeanu.

"Am câştigat un nou titlu naţional la Oltchim, dar trebuie să mărturisesc că eu am un gust amar, nu mă pot bucura aşa cum îmi doresc. Nu am trecut peste ratarea calificării în finala Ligii Campionilor, recunosc. În ceea ce priveşte noul proiect de la Oltchim, nu ştiu nimic. Nu am primit nicio propunere, nu am la ce să dau răspuns. Nu ştiu dacă voi rămâne, important este ca echipa să nu moară, ar fi păcat pentru oraş, pentru handbalul din România, pentru tot sportul. Am unele oferte, le voi analiza în perioada următoare", a precizat Brădeanu la finalul ultimei etape.
Oltchim a învins-o cu 35-26 pe HCM Baia Mare şi a terminat Liga Naţionala feminină cu 20 de victorii din tot atâtea partide, câştigând al 19-lea titlu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...