Actualitate

Oltenii au rămas fără ucenici

Anul trecut nu s-a încheiat niciun contract de ucenicie în cele cinci judeţe ale regiunii

„Legea uceniciei este bună, dar nu se aplică.” Culmea culmilor, concluzia caragielească este trasă de un deputat UDMR, după ce verificările întreprinse de acesta au demonstrat că în 2012, pe întreg teritoriul României au fost încheiate doar 80 de contracte de ucenicie. Deputatul UDMR Szabo Odon a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în timp ce sistemul românesc de învăţământ consumă resurse importante pentru pregătirea unor tineri în meserii fără căutare pe piaţa forţei de muncă, sumele pentru formarea profesională la locul de muncă a tinerilor care urmează programe de ucenicie sunt insuficiente, dar nici măcar nu sunt cheltuite în totalitate. Szabo Odon spune că este „şocant” că anul trecut au fost încheiate doar 80 de contracte de ucenicie, susţinând că Legea uceniciei nu se aplică şi că din cei 50.000 de lei alocaţi în acest sens la nivel naţional au fost cheltuiţi puţin peste 11.000 de lei. La nivelul regiunii Oltenia nu a fost încheiat niciun contract de ucenicie, iar reprezentanţii inspectoratelor de profil dau vina în continuare pe situaţia financiară precară a firmelor existente în cele cinci judeţe.

„Angajatorii nu sunt interesaţi de ucenici”

Inspectorul Şcolar General Remus Grigorescu susţine că tristul adevăr constatat de deputatul UDMR este cauza crizei financiare cu care se confruntă firmele din cele cinci judeţe ale Olteniei. „La Vâlcea cel puţin, nu văd şanse foarte mari ca acest lucru să se schimbe în viitorul imediat. Situaţia financiară a firmelor din judeţ nu le permitea cestora să semneze contracte cu ucenicii, iar dacă au mai şi trimis oameni în şomaj chestiunea este compromisă din start”, consideră şeful învăţământului vâlcean. Formarea tinerilor trecuţi de 16 ani care nu mai urmează învăţământul obligatoriu, dar care ar putea fi pregătiţi profesional, teoretic şi practic, direct la locurile de muncă, cu sprijin financiar din partea statului pare în continuare un deziderat îndepărtat al sistemului din România. Judeţele Olteniei, de exemplu, se alătură altor 27 de judeţe de pe întreg cuprinsul ţării unde în 2012 nu s-a încheiat niciun contract de acest tip. „Legea uceniciei este bună, dar nu se aplică. Am solicitat la Ministerul Muncii informaţii despre aplicarea ei pe anul trecut, iar răspunsul pe care l-am primit este şocant. La Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-au alocat pentru 2012 doar 50.000 de lei la nivelul întregii ţări, adică mai puţin de 15.000 de euro, din care s-au cheltuit doar 11.758 lei, adică sub 3.000 de euro, pentru doar 80 de contracte de ucenicie încheiate”, a afirmat deputatul UDMR.

Locuri de muncă există, lipseşte voinţa factorilor de decizie

Cu toate acestea, numărul locurilor de muncă pe anumite judeţe din regiune pare să fie destul de ridicat, lăsând mai degrabă impresia unui dezinteres al factorilor de decizie locali. Astfel, Doljul figura la începutul acestei luni cu ofertă de locuri de muncă venită din partea angajatorilor de 567 de posturi disponibile. Conform datelor AJOFM Dolj, pentru persoanele cu studii medii sau profesionale şi pentru lucrătorii necalificaţi posturile oferite erau de: confecţioner-asamblor articole din textile, muncitori necalificaţi în industria confecţiilor, operatori confecţioneri industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, manipulanţi mărfuri, şoferi autocaminon sau maşină de mare tonaj şi ospătari, chelneri. Alte aproximativ 700 de locuri de muncă au fost scoase la mezat în cursul lunii trecute în Vâlcea fără a fi ocupate în totalitate. „Noi pregătim în continuare tineri pentru meserii fără căutare pe piaţa forţei de muncă, dar nu facem destul pentru a pregăti tineri în meserii cu căutare reală”, consideră deputatul Szabo Odon.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...