Inedit

Artizanii vâlceni, scoşi de pe piaţă de kitschurile chinezeşti

O familie de meşteri populari din Mihăeşti luptă să menţină „în viaţă” arta tradiţională românească

A făcut din tradiţie o afacere cu şanse de reuşită. Este povestea unei familii din comuna Mihăeşti, care s-a apucat să meşterească manual obiecte de artizanat cu însemne tradiţionale româneşti. Intrarea pe piaţă este însă una dificilă, recunosc meşterii, din cauza chinezăriilor care au acaparat, inexplicabil de mult, acest segment.

În atelierul din Mihăeşti al familiei Ionică te simţi ca în casa bunicilor, în vacanţa de vară. La tot pasul poţi admira obiecte de artizanat, toate cu motive tradiţionale româneşti: porţi olteneşti, fântâni de diverse forme, unele simple, altele ornate cu pietricele colorate, mori de vânt, căruţe româneşti, căsuţe de bani pentru nuntă sau căbănuţe de munte. Toate au însemne ale României şi sunt lucrate manual de Claudia şi Marian. Ea are 34 de ani şi îşi petrece majoritatea timpului în atelier. El are 39, lucrează la o firmă cunoscută din Râmnicu Vâlcea, dar îşi face timp şi pentru pasiunea de a face obiecte de artizanat.

“Pasiunea pentru artă ne-a unit”

Claudia spune că încă nu şi-au făcut un nume în acest domeniu, dar sunt decişi să îşi continue pasiunea, chiar dacă concurenţa e destul de mare, mai ales din partea chinezăriilor care au acaparat această piaţă. „Eu şi Marian ne-am cunoscut acum trei ani. Se poate spune că pasiunea pentru artă ne-a unit. Soţul are în sânge mai multe daruri, ca să spun aşa, e foarte priceput la multe, e un adevărat artist. Uşor, uşor, mi-a transmis şi mie plăcerea de a crea, de a reuşi să mă exprim într-un fel. În momentul în care văd că iese ceva din mâinile mele, simt o bucurie, o linişte şi o satisfacţie sufletească enormă. Ştiu că am realizat lucruri frumoase, plăcute ochiului, lucruri care vor dăinui peste ani şi ani. Niciodată nu mă gândesc la bani, oricum cel puţin acum nu este o afacere pentru noi, în adevăratul sens al cuvântului. Nu suntem cunoscuţi cu lucrările de artizanat. Ne facem publicitate cum putem, printr-o pagină de facebook unde sunt toate datele noastre de contact”, spune Claudia. Primul obiect care a ieşit din mâinile ei a fost o moară de vânt pe care a păstrat-o ca să îşi amintească peste ani: „Am făcut o moară de vânt, cu palete, asta acum doi ani, doi ani şi ceva. Nu-mi venea să cred că noi am făcut-o. O avem şi acum. Apoi am diversificat obiectele, am făcut mai multe şi mai multe. Sincer, în atelier uităm de toate grijile, uităm şi de criză, de problemele curente. Avem parte de multă linişte sufletească. Cea mai mare satisfacţie este atunci când cineva ne vizitează atelierul sau ne vede obiectele şi spune că sunt frumoase şi plăcute, e o senzaţie minunată care poate fi descrisă cu greu în cuvinte”.

“Magazinele de profil sunt pline de chinezării”

Procesul tehnologic folosit de soţii Ionică pare, la prima vedere, unul simplu. Lemnul e baza obiectelor de artizanat pe care le fac. Mai folosesc aracet, lac, baiţ, furnir sau sfoară şi niciodată nu apelează la plastic. În marea lor majoritate, obiectele sunt lucrate manual, în rare cazuri folosesc şi câte o sculă electrică. „Putem face orice. Lucrăm şi la comanda eventualilor clienţi. E de ajuns să vedem o poză sau o schiţă şi facem obiectul cerut. În special, facem obiecte de artizanat după ideile noastre. Avem multe modele, ne gândim în permanenţă şi la altele. Toată lumea ne întreabă în cât timp facem un obiect. Cel mai greu e să scoţi un model, că apoi celelalte vin de la sine. Trebui să creezi, să gândeşti fiecare reper în detaliu. La un singur produs poţi lucra o săptămână dar tot într-o săptămână, poţi face mai bine 100 de bucăţi din acel model”. În ceea ce priveşte preţurile, ele trebuie să concureze cu produsele de export venite în special din China: „Magazinele de artizanat sunt pline de chinezării. Nu ştiu cum de ne-au copiat şi motivele româneşti, dar uite că au făcut-o. Eu mi-aş dori să-i scoatem de pe piaţă, deşi ştiu că este aproape imposibil. Preţurile cu care ne vindem obiectele sunt mici, pornesc de la 4 lei, ajung la maximum 12 lei, în funcţie de mărime, de complexitate. Numai aşa putem intra pe piaţă, numai aşa putem ajunge cu obiectele noastre în cât mai multe case ale românilor şi nu numai. Poate, cu timpul, vom deveni mai cunoscuţi, poate ne vom permite să mergem şi la târgurile de profil, noi sperăm şi ne dorim enorm şi o expoziţie, poate vom colabora cu anumite magazine. De curând am primit o invitaţie să mergem la Madrid la o expoziţie. Din păcate nu ne permitem, doar am trimis câteva obiecte. Ne omoară adaosul, însă. Am văzut cum un obiect care a fost vândut de noi cu zece lei era pe raft la un magazin la 30 de lei… Lăcomia e mare”, completează Claudia.

Experienţa străinătăţii

Artistul popular din Mihăeşti a lucrat ani buni în străinătate, dar spune că nicăieri nu e mai bine ca acasă: „Patru ani am lucrat în Italia, la un restaurant, undeva pe lângă Napoli. Cine spune că e bine printre străini minte cu siguranţă. Nu mai contează banii, nu mai contează nimic, nicăieri nu e ca acasă. Nicăieri nu e liniştea sufletească pe care o găseşti aici. Niciodată nu am putut spune că acolo am fost acasă, chiar dacă m-am rupt de locurile de aici în acea perioadă. Până la urmă poţi face ceva şi în România dacă munceşti mult, dacă eşti serios şi dacă ai şi un dram de noroc. Sunt sigură că vom reuşi şi noi, că vom pune pe picioare această afacere de familie. Poate, cu timpul, ne vom extinde şi chiar vom putea angaja câţiva oameni care să ne ajute ca obiectele tradiţionale româneşti să ajungă în cât mai multe case. Nu îmi este frică de concurenţă pentru că ştiu exact ce putem, am văzut cât de apreciate sunt obiectele făcute de mâinile noastre. Pentru noi, fiecare obiect este ca un copil, pe care îl vezi cum creşte şi apoi cât de mare şi frumos s-a făcut. Şi apoi, ca o concluzie, oare nu e o mândrie pentru fiecare, să aibă undeva expus, un obiect tradiţional românesc?”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...