După 24-21 în manşa tur din Norvegia, ETO Gyor a câştigat azi şi returul de la Veszprem, scor 23-22.
După ce a eliminat într-o semifinală dramatică pe Oltchim, Gyor nu a avut mari emoţii în finală.
Larvik a început teribil de slab meciul retur, amintind de startul ratat al Oltchimului la Bucureşti. Nordicele erau conduse cu 8-2, iar soarta finalei era deja aproape jucată. Norvegiencele au evoluat slab pe atacul poziţional şi la pauză, Gyor a intrat într-un avantaj concludent:13-8.
Katarina Bulatovic va întări din sezonul viitor echipa de vis a lui Gyor
Larvik a jucat ceva mai bine abia spre final, după minutul 50, când s-a apropiat de maghiare şi în minutul 59 a şi egalat. Era însă prea târziu pentru a mai putea răsturna soarta finalei, trupa lui Ambros fiind evident superioară în cele două manşe şi câştigând şi azi cu 23-22. După şapte finale europene pierdute, Gyor a spart ghinionul şi a început de ieri sărbătoarea. Frustrarea este la Vâlcea, care nu a putut să profite în semifinale de momentul slab al maghiarelor.
Cel mai bogat club din handbalul feminin, Gyor a anunţat deja transferul vedetei de la Oltchim, Katarina Bulatovic şi având o linie de nouă metri fabuloasă, este clar principala favorită la câştigarea trofeului şi în sezonul viitor