Sport

Fotbal, Liga a II-a, Damila

Iosif Melcea: Gol important pentru mine, dar mai ales pentru echipă

Mijlocaşul echipei Damila, Iosif Melcea a înscris în minutul 53 unicul gol al derbyului de la Drăgăşani, cu Corona.

Faza golului a plecat de la pătrunderea excelentă a lui Edi Stoica pe flancul stâng, centrarea acestuia în faţa porţii găsindu-l singur pe Melcea, care a îndeplinit o formalitate. Imediat după gol, Melcea a plonjat într-un morman de nisip, situat în spatele porţii, unde a fost urmat de toţi colegii. ”Aşa am simţit eu că trebuie să mă bucur în acel moment” a explicat mijocaşul vâlcenilor.

”Golul este important pentru mine, dar este mult mai important pentru echipă, pentru că ne tine aproape de primele două locuri. Acum avem un alt meci dificil, duminică la Slatina, trebuie să câştigăm neapărat şi acolo. Apoi, sper să ne ajute şi rezultatele, pentru că nu depindem numai de noi” a spus Melcea.
Altfel, după o primă repriză echilibrată, Damila a fost clar echipa mai bună în partea secundă. Spre deosebire de ultimele partide, trupa lui Niculescu nu a mai făcut pasul înapoi după marcarea golului, ci a continuat să domine şi să atace poarta braşoveană.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...