Ultima Oră

Boby Marin-Rarora, 5 ani de închisoare cu executare

Foşti şefi şi angajaţi ai BCR de la sucursalele Gorj şi Novaci, condamnaţi la închisoare într-un dosar instrumentat de DNA

Afaceristul vâlcean Ion Boby Marin (Rarora), alături de foşti şefi şi angajaţi ai BCR de la sucursalele Gorj şi Novaci, au fost condamnaţi la închisoare cu executare într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, sentinţa nefiind însă definitivă.

Tribunalul Argeş a decis ca fostul director al BCR Gorj Dumitru Contoloru să fie condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, pentru prima dintre ele acesta fiind condamnat la cinci ani de închisoare. Toate pedepsele decise au fost contopite într-una singură, cea de cinci ani, care a fost majorată cu un an, inculpatul având astfel de executat şase ani de închisoare.

Magistraţii au mai decis ca pe perioada executării sentinţei, precum şi trei ani după aceea să-i fie interzise o serie de drepturi civile.

În aceeaşi sentinţă, magistraţii au decis ca procesul să înceteze pentru acuzaţia de fals adusă altor patru inculpaţi din dosar întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Cei patru, Sorin Popescu, Marilena Giurcă, Ion Chiriac şi Ion Marin, au fost condamnaţi, în schimb, pentru alte acuzaţii ce le-au fost aduse de către procurorii DNA.

Astfel, fostul şef al BCR Novaci Sorin Popescu a fost judecat şi condamnat acum pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Cea mai mare pedeapsă decisă în cazul acestuia a fost de şase ani închisoare şi patru ani de suspendare a unor drepturi civile.

Popescu este inculpat însă şi în alte dosare referitoare la fraudarea BCR Novaci, el fiind deja condamnat, cu suspendare, la patru ani închisoare şi doi ani suspendarea unor drepturi, precum şi la trei ani de închisoare şi doi ani suspendarea unor drepturi civile. Magistraţii Tribunalului Argeş au contopit pedepsele respective şi au decis ca inculpatul să execute opt ani de închisoare, pe o perioadă de patru ani urmând să-i fie interzise o serie de drepturi civile.

Fostul contabil şef al BCR Novaci, Marilena Giurcă, a primit condamnări cuprinse între trei şi cinci ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

La fel ca şi Sorin Popescu, Giurcă are aceleaşi condamnări cu suspendare în cele două dosare în care fostul şef al BCR Novaci a fost condamnat de alte instanţe, judecătorii Tribunalului Argeş decizând acum contopirea pedepselor pentru fostul contabil şef al BCR Novaci. Marilena Giurcă ar urma să execute cinci ani de închisoare, iar pe parcursul altor 3 i-ar fi interzise o serie de drepturi civile.

Aceeaşi pedeapsă a fost decisă şi pentru un fost ofiţer de credite al BCR Novaci, Ion Chiriac, tot cinci ani de închisoare ar urma să execute, plus alţi 3 ani i-ar fi interzise o serie de drepturi civile, şi afaceristului din Vâlcea, Ion Marin, patron al grupului de firme Rarora, firme care, între timp, au dat faliment.

Instanţa a decis ca inculpaţii să plătească şi despăgubiri către banca pe care au condus-o.

"Obligă pe inculpaţi, în solidar, să plătească 270.189,07 lei despăgubiri către partea civilă BCR SA Bucureşti şi 30.270.534,95 lei către partea civilă SC Suport Colect SRL Bucureşti", se arată în verdictul Tribunalului Argeş, firma Suport Colect SRL fiind reprezentant al BCR în procesele de recuperare a creanţelor pe care banca le are la diferiţi clienţi.

Inculpaţii mai au de plătit şi câte 4.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, în faza de urmărire penală, şi de până la 1.400 de lei în faza de judecată.

De asemenea, magistraţii au decis menţinerea sechestrului asiguratoriu instituit în 2010 de procurorul de caz pe bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor Dumitru Contoloru şi Ion Chiriac.

În plus, instanţa a dispus anularea înscrisurilor falsificate de către inculpaţi.

Conform DNA, în perioada ianuarie 2002 - aprilie 2003, în calitate de director al BCR - Sucursala Judeţeană Gorj, "cu ştiinţă, inculpatul Contoloru Dumitru a coordonat şi supravegheat activitatea BCR - Sucursala Novaci de creditare nelegală a societăţilor comerciale constituite în grupul "Marin Luminiţa" sau aflate în legătură cu grupul".

"Inculpatul a aprobat în comitetul director acordarea unor credite încheiate cu S.C. LUŞU S.R.L. ori a acceptat acordarea celorlalte credite fără să înainteze documentaţiile spre aprobare comitetului director al Sucursalei Judeţene Gorj, a repartizat Sucursalei Novaci plafoane suplimentare de credite pentru firmele din grupul «Marin Luminiţa», deşi solicitările către Centrala B.C.R. priveau alţi clienţi ai Sucursalei Novaci sau ai celorlalte unităţi bancare. Pentru a ascunde actele nelegale, inculpatul nu a desemnat o persoană din conducerea Sucursalei Gorj care să coordoneze şi să răspundă de întreaga activitate a Sucursalei Novaci, a împiedicat efectuarea de verificări la această subunitate de către funcţionari din cadrul Sucursalei Judeţene Gorj cu atribuţii de îndrumare, coordonare şi control, a eliminat din situaţiile transmise către Centrala BCR mai multe firme din grup care au beneficiat de credite de la Sucursala Novaci, nu a luat măsuri pentru introducerea în circuit bancar spre decontare a biletelor la ordin emise de S.C. RALBOB S.R.L. şi scontate la Sucursala Judeţeană Gorj", se arăta într-un comunicat de presă al DNA.

În acelaşi comunicat, din martie 2010, DNA preciza că, împreună cu Sorin Popescu şi cu sprijinul Marilenei Giurcă, Dumitru Contoloru a coordonat efectuarea multiplelor transferuri de sume de bani între societăţile constituite în grupul "Marin Luminiţa" sau aflate în legătură cu acest grup, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată) în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora.

În plus, Contoloru, Popescu şi Ion Marin, în asociere cu alte persoane trimise în judecată în alte dosare legate de fraudarea sucursalei BCR Novaci şi cu sprijinul unor funcţionari bancari din sucursală şi administratori de societăţi comerciale, au organizat şi derulat un mecanism de creditări încrucişate în condiţii nelegale, prin folosirea de documente false şi transferuri de importante sume de bani fără justificare economică, având drept scop obţinerea de resurse financiare pentru firmele din grupul "Marin Luminiţa", reprezentat de firme patronate de omul de afaceri Ion Marin, precum şi de soţia acestuia, Luminiţa Marin.

Procesul în acest caz a început la Tribunalul Gorj în anul 2010, dar după câteva termene inculpaţii au cerut şi obţinut judecarea dosarului la Tribunalul Argeş, în alte dosare în care aceştia au fost judecaţi procesele fiind finalizate cu condamnări pentru o parte dintre aceştia la Tribunalul Sibiu şi confirmate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sentinţa din acest caz nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, fostul şef al BCR Gorj Dumitru Contoloru fiind la prima condamnare în cele trei dosare în care a fost trimis în judecată.

În celelalte două procese el a fost găsit nevinovat, deciziile fiind definitive şi irevocabile, în condiţiile în care într-unul dintre dosare a fost arestat preventiv circa un an şi jumătate, în perioada 2003-2004.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...