Sport

Fotbal, Liga a II-a, Damila Măciuca

Alb-verzii, în cantonament la Drăgăşani

Trupa lui Claudiu Niculescu a intrat de luni dimineaţă în cantonament la Drăgăşani, unde miercuri de la ora 18.00 va întâlni pe Corona Braşov. Deşi este derbyul etapei, meciul nu va fi televizat.

Miza enormă a disputei de miercuri, de la Drăgăşani, cu Corona, a făcut ca vacanţa de Paşte să fie una foarte scurtă pentru alb-verzi. De luni dimineaţă, jucătorii Damilei sunt la Drăgăşani, iar în aceeaşi seară au programat un antrenament la ora jocului.

Din păcate, căpitanul Ionuţ Stoica nu a fost refăcut complet după accidentarea la genunchi şi are şanse minime să joace miercuri. În schimb, în defensivă va reveni Deaconescu, care şi-a ispăşit etapa de suspendare, iar Cucui şi Pârvulescu au demonstrat etapa trecută că se poate pună bază în ei.

Pentru Damila, aflată la şase puncte de Corona, doar victoria este singura variantă care o menţine în cursa promovării. Chiar şi aşa, în cazul unui succes, măciucanii au şanse mici, pentru că ar rămâne la trei puncte şi nu ar avea nici avantajul jocurilor directe. Practic, pentru ca Damila să îi întreacă, braşovenii trebuie să se mai împiedice de minim două ori. Pentru trupa lui Niculescu, varianta ideală miercuri ar fi un sec 3-0, care le-ar aduce şi avantajul jocurilor directe, după eşecul drastic din tur, 1-4 la Braşov.

Tot mâine, Poli va juca la Piteşti şi vâlcenii aşteaptă ca FC Argeş să reuşească măcar un egal, care ar relansa lupta pentru promovare.

”Important este să câştigăm, ne trebuie cele trei puncte. Iar dacă vom putea face scor şi să batem cu 3-0, va fi cu atât mai bine”, spune directorul sportiv Bogdan Medrea.

Echipe probabile:
Damila: Fl. Matache – Samson, Deaconescu, Cucui, Ed. Stoica – Nasser, Bărbulescu – Melcea, B. Geantă(Lircă), Codin – Voinea. Antrenor: Claudiu Niculescu

Corona: Marc - Martac, Forika, R. Damian, M. Burlacu - Dâlbea, Pastor - Chirciu, Fl. Manea, H. Popa - I. Coman. Antrenor: Daniel Bona

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...