Politică

Manda, ales înlocuitorul lui Prioteasa la şefia PSD Dolj

„Mi-aş dori ca de acum încolo să ne dăm mâna, să împărţim şi sărăcia, să nu ne mai certăm cum să împărţim funcţiile”

Deputatul Claudiu Manda a fost ales, vineri, 26 aprilie, cu unanimitate de voturi, preşedinte al PSD Dolj, el fiind singurul candidat, alegerile având loc după ce Ion Prioteasa a demisionat la începutul săptămânii trecute de la conducerea filialei. Claudiu Manda a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al PSD Dolj de către delegaţii prezenţi la Conferinţa Judeţeană a PSD Dolj. „Sunt un om de echipă şi nu am ranchiună faţă de nimeni. Atunci când promit, bazaţi-vă pe cuvântul meu”, a declarat Claudiu Manda. Înlocuitorul lui Prioteasa a spus că şi-ar dori să nu mai existe certuri în interiorul organizaţiei. „Mi-aş dori ca de acum încolo să ne dăm mâna, să împărţim şi sărăcia, să nu ne mai certăm cum să împărţim funcţiile”, a afirmat Claudiu Manda.

Sub protecţia Olguţei şi a lui Zgonea

Manda a fost susţinut la şefia filialei de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. „Îl susţin pe Claudiu Manda pentru că el şi Valeriu Zgonea au fost primii care m-au susţinut pe mine. Nu ştiu câţi organizatori mai are PSD la nivel naţional, dar spun că cele mai mari scoruri la alegerile parlamentare le-a avut Claudiu Manda”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu. La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a spus că Manda este „un produs 100% al comunităţii PSD Dolj” şi că, odată cu obţinerea funcţiei de preşedinte, vin şi obligaţiile. „Claudiu Manda este un produs 100% al comunităţii PSD Dolj. Este la al treilea mandat, un parlamentar tânăr, s-a antrenat mult, acum trebuie să demonstreze celor care ne-au votat că se poate trăi bine şi în Dolj, că suntem o voce distinctă. Este un tânăr care a luptat pentru fiecare etapă a vieţii sale, dar vin obligaţiile. El va câştiga o funcţie politică, va trebui să aibă un dialog, între preşedintele CJ Dolj, cel mai important om pe care îl avem, cu rezultate politice şi administrative, şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Eu am încredere în Claudiu Manda aşa cum am încredere şi în Lia Olguţa Vasilescu”, a spus Valeriu Zgonea, vicepreşedinte PSD.

Butoi de pulbere în curtea social-democraţilor doljeni

Alegerile pentru şefia PSD Dolj au fost organizate vineri, la trei zile după ce fostul preşedinte al filialei, Ion Prioteasa, a demisionat invocând tensiuni în organizaţie. Organizaţia Dolj a PSD este singura din ţară unde nu au avut loc alegeri înaintea Congresului PSD, aşa cum prevede Statutul partidului. Claudiu Manda, în vârstă de 37 de ani, este la cel de-al treilea mandat de deputat de Dolj, fiind vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, iar în perioada 2000-2004 a fost consilier local la Craiova. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat, marţi, 23 aprilie, demisia din funcţia de lider al organizaţiei PSD Dolj, motivând „neînţelegerile şi disfuncţionalităţile care au slăbit unitatea echipei din filială”. El a afirmat că în PSD Dolj există „de mai multă vreme neînţelegeri, disfuncţionalităţi care au slăbit unitatea echipei, discuţii transmise şi la nivelul conducerii centrale a PSD de către anumite persoane interesate să creeze aparenţa unor noi centre de putere în filială”.

Manda este „un produs 100% al comunităţii PSD Dolj” şi, odată cu obţinerea funcţiei de preşedinte, vin şi obligaţiile.

Schimbări cu ştirea lui Ponta

Prioteasa mai spunea că primise acordul conducerii PSD pentru a se ocupa de organizarea Conferinţei judeţene de alegeri, iar apoi „principiul «echipa câştigătoare nu se schimbă», evocat de preşedintele PSD, Victor Ponta”, a fost desconsiderat la Dolj. „Primisem acordul conducerii PSD să mă ocup de organizarea Conferinţei judeţene de alegeri, cum era şi firesc, având în vedere funcţia pe care o deţin. Apoi, principiul «echipa câştigătoare nu se schimbă», evocat duminică seară chiar şi de preşedintele PSD, prim-ministrul Victor Ponta, nu avea cum să fie desconsiderat la Dolj. Surpriza a fost descumpănitoare, în sensul recomandării de a găsi o soluţie amiabilă, adică neconvuslivă, prin care să eliminăm posibilitatea depunerii a două candidaturi pentru preşedinţia organizaţiei judeţene, pentru că exista posibilitatea fracţionării acesteia. Calea de compromis însemna ca unul să rămână la judeţ, iar celălalt să candideze la funcţia de vicepreşedinte pe regiune, cu susţinerea deplină a delegaţilor din Dolj şi înţelegerea de rigoare, conform uzanţelor, în astfel de împrejurări. Acesta a fost şi motivul pentru care s-a decis amânarea organizării de alegeri la Dolj. Mai clar, având mandatul de vicepreşedinte dobândit la Congresul PSD, urma să apar în plenul Conferinţei de alegeri şi să renunţ la funcţia de preşedinte PSD Dolj, obţinută statutar. Ce s-a întâmplat în laboratoarele strategice nu am idee, dar ştiu deznodământul, aşa cum îl ştiţi şi dumneavoastră”, a declarat Prioteasa la momentul demisiei.

„Directoriada” i-a fost fatală

Preşedintele CJ Dolj mai susţinea că de mai multă vreme a fost declanşată o campanie perfidă de obturare a imaginii sale publice, de desconsiderare a atribuţiilor sale, în temeiul statutului partidului, „făcându-se resimţite centre de putere la nivelul conducerii organizaţiei judeţene Dolj, care au procedat, fără nicio consultare colegială, la numiri de oameni în funcţii de decizie la nivelul serviciilor deconcentrate, generând confuzie”. Ion Prioteasa a candidat, la mijlocul lunii aprilie, la Congresul PSD, pentru un post de vicepreşedinte la nivel naţional, însă a pierdut. El a intenţionat să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel regional, însă i s-a recomandat, înaintea Congresului, să nu candideze, funcţia fiind ocupată de preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...