Economic

USG: pace socială după cinci luni de negocieri

Sindicaliştii şi patronii polonezi au îngropat securea războiului weekend-ul trecut

Greva generală a salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora s-a încheiat, sâmbătă dimineaţă, după ce negocierile dintre patronatul combinatului şi sindicat au luat sfârşit, iar contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, patronatul acceptând păstrarea celor 770 de locuri de muncă. Potrivit preşedintelui Sindicatului „Sodistul”, Adrian Gheorghe Mugioiu, contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, după aproape cinci luni de negocieri cu patronatul, liderul sindical precizând că prin păstrarea celor 770 de locuri de muncă au câştigat economia vâlceană şi cea românească. „Am semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2013, suntem bucuroşi că am finalizat în sfârşit aceste negocieri, iar greva generală s-a încheiat după două zile şi oamenii au reluat activitatea”, a declarat liderul sindical, care nu a dat alte detalii în legătură cu modul în care au fost soluţionate revendicările salariaţilor, şi nici alte date privind conţinutul contractului colectiv de muncă

Conflict sindical dus în instanţă

Liderul sindical a spus că singura sa nemulţumire este la adresa justiţiei, care în cursul zilei de vineri, prin Tribunalul Vâlcea, a declarat ilegală greva salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora, deşi el susţine că au fost urmaţi toţi paşii necesari declanşării unui conflict de muncă, iar conducerea a fost sancţionată de către Inspecţia Muncii cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei muncii. „Suntem bucuroşi că am încheiat contractul colectiv de muncă şi am oprit disponibilizările, se păstrează cele 770 de locuri de muncă”, a mai declarat preşedintele Sindicatului „Sodistul”, Adrian Gheorghe Mugioiu. La începutul săptămânii trecute, aproape 60 de angajaţi ai combinatului au intrat în greva foamei, între care şi liderul de sindicat, însă ulterior acesta a reuşit să-i convingă pe cei mai mulţi să renunţe la această formă extremă de protest, după ce mai mulţi muncitori cu probleme medicale grave au fost transportaţi la spital din cauza stării precare de sănătate, în final rămânând în grevă doar trei salariaţi, unul dintre ei fiind liderul sindical.

Negocieri cu leşin

"Suntem bucuroşi că am încheiat contractul colectiv de muncă şi am oprit disponibilizările, se păstrează cele 770 de locuri de muncă.", preşedintele Sindicatului „Sodistul”, Adrian Gheorghe Mugioiu

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, doi dintre cei trei angajaţi aflaţi în greva foamei la Uzinele Sodice Govora, unul fiind liderul de sindicat, au leşinat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar salariaţii aflaţi în faţa pavilionului administrativ al societăţii au forţat intrarea în sediu, unde aveau loc negocierile între sindicat şi patronat pentru semnarea contractului colectiv de muncă, încercând să ajungă la membrii conducerii. O parte dintre salariaţi au reuşit să pătrundă pe holuri, scandând lozinci împotriva patronatului polonez şi făcând un zgomot infernal, suflând în vuvuzele. Ulterior, în urma intervenţiei Jandarmeriei, angajaţii combinatului s-au calmat, iar ordinea a fost restabilită. La un moment dat, liderul de sindicat Adrian Gheorghe Mugioiu, aflat în greva foamei alături de alţi doi angajaţi ai Uzinelor Sodice Govora, a ieşit cu lacrimi în ochi după cinci ore de negocieri, iar ulterior i s-a făcut rău, primind îngrijiri medicale la faţa locului, în ambulanţă. Ulterior, altui grevist al foamei, Ilie Bâlea, i s-a făcut rău şi a leşinat, şi acesta primind îngrijiri medicale din partea medicilor de pe ambulanţă. La negocierile dintre sindicate şi patronat au participat conducerea poloneză a combinatului, prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, şi reprezentanţi ai Sindicatului „Sodistul”.

Revendicări obţinute greu

Potrivit liderului sindical, revendicările salariaţilor de la USG au vizat semnarea contractului colectiv de muncă pe 2013, alocarea a 16 la sută din veniturile de exploatare pentru fondul de salarii, menţinerea numărului de angajaţi existent la începutul acestui an, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea acordurilor, a protocoalelor şi a actelor adiţionale încheiate cu sindicatul şi respectarea perioadei concediului de odihnă. Acţionarul majoritar Uzinelor Sodice Govora este Ciech Varşovia, cu 92,9% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăseşte AVAS, cu 0,68% din titluri. La Uzinele Sodice Govora sunt produse toate tipurile de sare. Iniţial, patronatul polonez considera că pretenţiile angajaţilor de la Uzinele Sodice Govora sunt nerezonabile. „Managementul USG consideră că decizia de a intra în greva foamei, luată de un grup de angajaţi ai companiei este una delicată şi, din păcate, contraproductivă. Compania înţelege că gestul radical este o expresie a preocupării faţă de dezvoltarea companiei, dar acesta aduce mai degrabă tensiuni în plus decât soluţii. Vrem să ajungem la o înţelegere. Trebuie să avem în vedere însă că, datorită condiţiilor economice, USG are unele limitări în a răspunde unor solicitări nerezonabile. Presiunile adiţionale nu vor schimba această realitate”, afirma Robert Pietrowski, CFO al US Govora.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...