Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Pelici: Dedicaţie pentru toţi sărbătoriţii

La finalul succesului cu UTA, antrenorul vâlcenilor Alexandru Pelici a fost extrem de fericit

Golurile lui Vasile (minutul 18) şi C. Stoica (minutul 81 din penalty) au declanşat bucuria în rândul celor o mie de suporteri, care i-au aclamat pe alb-albaştrii precum o făceau în urmă cu câţiva ani. Erorile tuşierului Vodă (Alba Iulia), care a anulat două goluri valabile lui Vasile în prima repriză, nu i-au descurajat pe vâlceni, dar au încins spiritele în tribună.

Antrenorul Pelici a avut toate motivele să fie bucuros, victoria fiind indubitabilă în urma unei evoluţii foarte bune. „O victorie mare pentru noi, pentru că am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care şi-a jucat una din ultimele şanse la promovare, care are un antrenor foarte bun, care are multe promovări la activ. A fost o săptămână tensionată şi punct, cu atât mai preţioasă este victoria. Îmi felicit din toată inima băieţii, aceste puncte ridică mult imaginea echipei, a jucătorilor şi a antrenorilor. Dedicăm victoria tuturor sărbătoriţilor zilei, dar şi celor din familia noastră, lui Plecanciuc, Mihalache, Miclea, Pârvu, doamna Florica, dar şi celor care au aniversat zilele trecute, domnii Rufă şi Pirnea, Dumitraşcu, Vătăjelu, Neagoe, Vasile. Bebe Vasile a şi înscris, el şi-a făcut un cadou perfect. Cei care au intrat au demonstrat caracter, au muncit mult, au arătat că se poate conta pe ei în continuare. Mă bucură revenirea lui Gogoşoiu, care a revenit după o absenţă lungă. CSM va juca pe teren, indiferent unde şi cu cine va juca, uneori putem mai mult, alteori mai puţin”, a spus Pelici.

Vâlcenii au încins hora bucuriei la mijlocul terenului, iar la final, la vestiare, au cântat minute în şir în prezenţa patronului Cătălin Rufă, căruia i-au scandat numele.

FOTO: Dan Lixandru

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...