Ultima Oră

Primarul Frâncu, arestat preventiv pentru 29 de zile

Arhitecţii bucureşteni Sorin Dragoş Popescu şi Şerban Marinescu, denunţători în dosarul Frâncu

Frâncu, arestat preventiv pentru 29 de zile

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele primarului liberal din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reţinut joi noapte, pentru luare de mită, de către procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant când primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredinţase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.

Potrivit procurorilor DNA, la începutul anului, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În luna ianuarie, primarul Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei, denunţător în cauză, un procent de 10 la sută din valoarea contractului.

După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de Primărie, la 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. În schimbul banilor ceruţi, Frâncu trebuia să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma denunţătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea, susţin procurorii DNA.

Primarul Emilian Frâncu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, "disimulată într-un contract de sponsorizare", după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor.

"Doresc ca societatea românească să fie curată, să primeze contractele corecte, iar justiţia să ajute la asanarea acesteia. Acesta a fost şi motivul pentru care am iniţiat acest demers. Mai multe nu pot spune acum, dar voi reveni cu o declaraţie în viitor", a declarat pentru AGERPRES arhitectul bucureştean Sorin Dragoş Popescu, cel care l-a denunţat pe primarul Frâncu la DNA.

Joi, conform înţelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Frâncu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins în flagrant.

Procurorii DNA au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar şi la locuinţa primarului Emilian Frâncu. Procurorii au solicitat acte privind achiziţiile făcute de primar din momentul preluării funcţiei.

Conform surselor citate, în dosarul în care este vizat Emilian Frâncu ar exista o înregistrare ambientală între primar şi un arhitect din Capitală, denunţător în acest caz. În înregistrarea aflată la dosar, primarul îi îndică arhitectului locul în care să fie lăsaţi banii conveniţi, respectiv la secretariatul unei televiziuni locale care aparţine familiei edilului.

În februarie, Primăria, în colaborarea cu Ordinul Arhitecţilor din România, în parterneriat cu filiala teritorială Sibiu - Vâlcea, a lansat un concurs cu premii pentru cele mai bune soluţii de "Reorganizare şi amenajare a spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea". Din cele 19 proiecte depuse, 17 au fost acceptate să intre în concurs. Câştigătorul premiul întâi, în valoare de 4.500 de euro, a fost desemnat proiectul "Simbol de identitate" al arhitectului Sorin Dragoş Popescu, din Bucureşti.

Proiectul realizat de biroul de arhitectură era deja finalizat şi predat, iar Primăria virase suma de 60.000 euro din contract. Restul de bani, adică 140.000 euro, urma să fie remis în două transe. Potrivit anchetatorilor, Emilian Frâncu a condiţionat plata celor 140.000 de euro de plata şpăgii către el. Astfel, pentru a doua tranşă de de bani din contract, primarul a cerut o mită de 50.000 lei, care urma să fie remisă în cursul acestei săptămâni. Pentru ultima tranşă de bani, primarul a cerut 40.000 lei.

Arhitecţii bucureşteni Sorin Dragoş Popescu şi Şerban Marinescu, denunţătorii în dosarul Frâncu

Denunţătorii din acest dosar sunt arhitecţii Sorin Dragoş Popescu şi Şerban Marinescu. Ei au povestit la DNA că primarul le-a spus că acest contract valorează 180.000 de euro, dar că ar fi stabilit preţul la 200.000 de euro şi le-a cerut ca diferenţa să ajungă la el.

Pe 22 aprilie, Emilian Frâncu şi arhitectul Sorin Dragoş Popescu s-au întâlnit la restaurantul Hotelului Ibis de lângă Gara de Nord. Acestă întâlnire a fost interceptată de anchetatori. În cadrul discuţiei, Emilian Frâncu i-a explicat arhitectului că trebuie să îi remită procentul de 10% din contractul cu primăria.

"În contextul pretinderii foloaselor, inculpatul a prezentat denunţătorului o coala A4 ce avea deja consemnate menţiuni olografe în care se făcea referire la obligaţia biroului de arhitectură de plata a unui procent de 10 la sută din suma de 200 de mii de euro ce trebuia să o primeasca pentru lucrările efectuate şi predate", se menţionează în referatul procurorilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

26.04.2013 - 16:51RAMNICEAN:S-a dus si asta... incredibil.

Primarii astia se pare ca nu prea au memorie. Adica daca a mai fost unu in Valcea prins cu mata in sac ai zice ca urmatorul se gandeste mai bine inainte sa bage si el mata la randul lui. Se pare ca nu. mizerie de oameni... si prostovani pe deasupra

25.04.2013 - 23:47Jiji:Corect, frate!

25.04.2013 - 23:46tot ramnuceanul:Ce spuneam eu...

25.04.2013 - 23:15Alt ramnicean:A fost invitat cu mandat de aducere. Credeti ca putea refuza sa mearga la audieri? Nu mai conteaza daca a fost sau nu flagrant, conteaza doar ca au existat niste bani la mijloc si asta inseamna FURACIUNE!!!!!!!!!!

25.04.2013 - 22:42ramnicean:Daca era doar invitatie de ce a plecat pe furis din primarie?

Pagina 1 din 2 (5 comentarii din 6)

< înapoi12
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...