Sport

Fotbal, Liga a II-a, Damila

Paul Botaş a revenit la antrenamente

Ţinut pe tuşă de un început de hernie, portarul vâlcenilor ar putea pierde tot turul

Titular între buturile Damilei în tur, Paul Botaş (23 de ani) şi-a reluat de ieri antrenamentele, după ce un început de hernie l-a ţinut pe tuşă din iarnă.

După un tur foarte bun, portarul Paul Botaş ar putea pierde tot returul din cauza unor probleme la spate. Totul a început înaintea plecării alb-verzilor în cantonamentul din Ungaria, când goal-kepeerul a resimţit dureri la spate. A făcut deplasarea la Gyula, însă durerile nu l-au slăbit şi nu s-a putut antrena. La revenirea în ţară, Botaş a făcut un RMN, care a scos la iveală un început de hernie, astfel că portarul a fost practic scos din circuit.

”Am un început de an ghinionist. Recuperarea pentru astfel de probleme este destul de lentă, plus că am pierdut câteva săptămâni până am aflat diagnosticul exact. Acum am început antrenamentele uşoare, cu alergări, mă simt mai bine, sper ca în trei săptămâni să fac şedinţe de pregătire normale. Oricum, Matache este un portar cu experienţă, îmi doresc să apere la fel de bine în continuare şi să promovăm. Când mă voi putea pregăti normal, ştiu că am multe de învăţat de la el”, spune Paul Botaş.

Până acum, antrenorul Claudiu Niculescu a mizat între buturi pe experimentatul Florin Matache (30 de ani), care a dat multă siguranţă defensivei alb-verzi. Pe lângă Botaş, în lotul Damilei mai este încă un portar tânăr, Dragoş Geantă (21 ani), cel care a debutat în tur în al doilea eşalon.

Cum Damila este implicată în lupta pentru promovare şi fiecare joc este extrem de important, este greu de crezut că în acest retur Claudiu Niculescu nu va merge până la final pe mâna lui Matache.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...