Actualitate

Criza de bani la RAAN face prima victimă

A murit pentru că nu-şi primise salariul de două luni

Dan Constantin, salariat la o firmă care efectuează lucrări de intreţinere la Romag Termo din cadrul RAAN a făcut infarct chiar în curtea termocentralei după un protest spontan în care el şi colegii lui îşi manifestaseră supărarea referitoare la neplata salariilor. În preajma alegerilor, salariaţii de la RAAN erau sufocaţi de vizitele politicienilor. Acum niciunul nu se mai înghesuie pe aici.

Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Severin a murit în timpul serviciului pe platforma Romag Termo în urma unui infarct, de supărare că nu-şi primise salariul de mai bine de două luni. Dan Constantin nu era salariat direct la Romag Termo, ci la o societate care efectuează lucrări de întreţinere a Termocentralei - Tehno Star. Omului i s-a făcut rău chiar în timpul unei mişcări de protest spontane cauzate de întârzierea primirii salariilor. Colegii recunosc că acesta era cardiac, însă sunt convinşi că lipsa banilor l-a băgat în mormânt. Pe fondul acestei supărări, dar şi a unor probleme mai vechi cu inima, Dan Constantin, de 51 de ani, s-a prăbuşit pur şi simplu din picioare în faţa colegilor. Ambulanţa unităţii l-a transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, dar, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat. „În unitatea noastră s-a prezentat un pacient în stop cardio-respirator adus de ambulanţa unităţii. S-au încercat manevrele de resuscitare, dar pacientul nu a răspuns la aceste manevre. Ulterior a fost declarat decesul pacientulu”, a precizat medicul Delia Potolea de la Spitalul Judeţean Mehedinţi. ITM Mehedinţi efectuează cercetări în acest caz, la finalul acestora urmând să stabilească dacă este vorba de un accident de muncă. La dosar va atârna greu şi raportul medico-legal eliberat în urma necropsiei. Cert este faptul că în rândul angajaţilor de la Termocentrala Halânga şi Combinatul de Apă Grea, ambele componente ale Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, există o stare de tensiune de la începutul acestui an din cauza disponibilizărilor de personal care se anunţă la aceste două unităţi.

Era singurul întreţinător de familie

Colegii de muncă povestesc că inima lui Dan Constantin s-a oprit după ce în incinta unităţii avusese loc un protest spontan. Angajaţii de la Tehno Star, o firmă care efectuează lucrări de reparţie şi întreţinere pentru Termocentrala de la Halânga, au oprit lucrul şi au discutat cu reprezentanţi din conducerea firmei despre nemulţumirea lor. Muncitorii nu şi-au mai primit salariul de aproape două luni de zile, aşa că starea de tensiune din rândul lor era destul de mare. Dan Constantin, de 51 de ani, angajat pe post de lăcătuş mecanic, a asistat şi el la discuţii. Era necăjit la fel ca şi colegii lui de muncă că nu şi-a primit leafa, mai ales că era singurul întreţinător al familiei. Imediat după stingerea conflictului, fiecare angajat şi-a văzut în continuare de lucru fără să bănuiască o clipă necazul care avea să vină. Familia i-a ridicat trupul de la morga spitalului şi îl va înmormânta în cimitirul nou din Drobeta Turnu Severin. Doar membrii familiei şi cumnaţii lui au venit să-l conducă pe ultimul drum. „Am avut un conflict de muncă, am discutat cu liderul de sindicat, care ne-a promis că situaţia se va rezolva în limita posibilităţilor. Lui cred că i-a venit rău în discuţia aceea la grămadă, de acolo a plecat în instalaţie şi apoi am auzit ambulanţa întreprinderii că l-a luat de acolo, dar a plecat mai mult mort. Era vânăt şi cu spume la gură. Primim banii de parcă am fi la cules de corcoduşe, cel mai mare salariu la noi este 1060 de lei după 28 de ani de vechime. Ne-au spus că nu au bani, că nu încasează. Pentru faptul că tot ne amână, că vă dau azi, că vă dau mâine, cred că s-a ajuns în situaţia aceasta. El era supărat că este singurul întreţinător al familiei: două fete şi soţia care este diabetică”, spune Dumitru Stănciulescu, cumnatul lui Dan Constantin şi coleg de muncă la Tehno Star. Familia muncitorului spune că fără ajutorul fraţilor nu ar fi avut bani de înmormântare. Conducerea firmei nu i-a sunat nici măcar pentru a le transmite condoleanţe. „Nici măcar salariile sau vreun ajutor de înmormântare să ne dea şi nouă, un ajutor cât de mic, după 25 de ani de muncă”, a spus una din fiicele lui Dan Constantin. „În afară de colegii de muncă, nimeni nu a sunat din întreprinderea asta ce mama sfântului este! Să întrebe măcar dacă avem bani pentru înmormântare. Am pus mână de la mână fraţii ca să-l înmormântăm, că n-aveau nici bani de pâine în casă. Şi cumnata mea este bolnavă de diabet şi de inimă, nici nu am vrut să o anunţăm ce s-a întâmplat”, a spus, la rândul ei, Victoria Drăghici, sora lui Dan Constantin. Ulterior, la sediul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare a fost solicitată o ambulanţă, după ce o angajată a făcut atac de panică din cauza stresului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...