Special

Varga, vizită ministerială în Oltenia lacustră

Dunărea ameninţă să se reverse în Mehedinţi, Dolj şi Olt, iar râurile şi pârâurile din toată regiunea îi dau bătăi de cap ministrului

Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin a stabilit restricţii de tonaj şi viteză pe Dunăre, unde navigaţia este îngreunată de curenţii puternici, cea mai dificilă zonă fiind la Cazane, în Mehedinţi, judeţ unde apele revărsate ale Dunării au inundat sute de hectare de pădure şi păşune. Directorul Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, a declarat că, din cauza curenţilor generaţi de deversările de la Barajul Porţile de Fier, circulaţia pe fluviu este dificilă, navigatorii fiind informaţi să circule cu viteză redusă şi să reducă tonajul. „Din cauza curentului puternic, navele trebuie să-şi regleze tonajul. Avem o restricţie pe zona Cazane, la km. 964 – 975 referitor la faptul că nu au voie să scadă viteza sub 6 kilometri la oră. Este o cerinţă stabilită prin protocolul româno-sârb încă din 1977 şi care s-a dovedit a fi reală, iar modul în care sunt redate dimensiunile pentru marş-amonte, adică una sau două barje, trebuie respectat şi pentru marş-aval, pentru că forţa curenţilor este mare şi poate să arunce convoaiele”, a explicat Ghiba.

Sute de hectare de teren inundate

Pentru a fi evitate accidentele, convoaiele care ajung în zona Cazane descompun barjele şi le trec succesiv. Şeful Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin a mai spus că în ultimii zece ani în zona respectivă s-au produs mai multe accidente, în urma cărora s-au pierdut atât navele, cât şi încărcătura. În judeţul Mehedinţi, în urma revărsării apelor Dunării au fost inundate 220 de hectare de pădure, 60 de hectare de păşune şi alte cinci hectare de terenuri arabile în localitatea Salcia, iar în satul Cozia, din comuna Pristol a fost afectată o suprafaţă de 38 de hectare de păşune, apa fiind la aproximativ 150 de metri de casele oamenilor. De asemenea, în localitatea Gârla Mare au fost inundate cinci hecatre de teren arabil şi 50 de hectare de păşune. Mai multe sectoare ale Dunării, din şapte judeţe, se află până la jumătatea acestei săptămâni sub cod portocaliu de inundaţii, potrivit actualizării unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Astfel, până în 17 aprilie, ora 18.00, se menţine codul portocaliu pe Dunăre pe sectorul aval Porţile de Fier - Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia) din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

Ce a găsit Lucia Varga în Oltenia

Prezentă în ultima săptămână în mai multe judeţe din regiune, ministrul liberal de la Ape, Păduri şi Piscicultură Lucia Varga a ajuns să dea ochii cu dezastre provocate mai mult de inconştienţa omului decât de furia naturii. La Şişeşti-Mehedinţi, lucrările de regularizare a cursului râului Coşuştea, efectuate de firma omului de afaceri severinean Costi Isvoranu, au înghiţit un milion de euro, iar rezultatul este deplorabil. Investiţia care trebuia să apere de inundaţii comuna Şişeşti din judeţul Mehedinti pune de fapt în pericol localitatea. Malurile au fost erodate şi apa s-a revărsat peste terenurile oamenilor. Edilul a sesizat autorităţile, aşa că o echipă a Ministerului Mediului a ajuns în zonă. Lucrările de amenajare a râului Coşuştea au început în 2010. Constructorii au tăiat pomii de lângă râu, au demolat valurile de apărare existente şi au întărit malurile cu saci de nisip. Aşa că de fiecare dată când apele râului s-au umflat, au fost inundaţii, de trei ori în trei ani. Mai mult, apa ieşită din matcă a erodat malurile şi a distrus terenurile oamenilor. Oamenii din Şişeşti s-au sesizat de la început că lucrările nu sunt cum trebuie. Primarul comunei chiar a reclamat situaţia peste tot, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. Mai mult, edilul spune că era mai sigur în caz de inundaţii fără aceste lucrări. Tehnic, în acest moment investiţia de pe râul Coşuştea este finalizată. Banii, un milion de euro de la Banca Mondială au ajuns în conturile constructorului, dar Administraţia Bazinală Jiu, cea care a comandat lucrările, refuză să facă recepţia. După finalizarea expertizei, ministrul Lucia Varga a promis că firma constructoare va fi pusă să refacă lucrările şi nu exclude chiar o plângere penală.

Vâlcea şi Dolj: case construite în zone inundabile

La Râmnicu Vâlcea, ministrul Varga a ţinut să menţioneze că nici în Dolj sau în Vâlcea lucrurile nu sunt super OK. „La Dolj am găsit primării care încă eliberează autorizaţii de construire în zone inundabile. Sunt convinsă că sunt astfel de cazuri şi în judeţul dumneavoastră”, a precizat ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în faţa primarilor prezenţi la întrunire. „Avem 367 de puncte sensibile pe râurile noastre. Problema este următoarea: ori cârpim ici colo, ori refacem întreg sistemul de la izvoare. Modelul german aplicat de la izvoarele râurilor, cu lucrări de împădurire, baraje şi combatere torenţi a dat rezultate. Nu vad de ce nu l-am adopta şi noi. Până în 2020 va trebui să aplicăm aceste proiecte. Sunt planuri în curs avansat pentru bazinul Olt, dar va trebui să facem o abordare unitară a acestor proiecte. Primarii vor trebui să interzică ridicarea ilegală a imobilelor în zonele inundabile. Vor fi hărţi cu benzile inundabile din fiecare localitate. Vă rog, de asemenea, să treceţi la ecologizarea şi decolmatarea cursurilor de râuri şi pârâuri din localităţile dumneavoastră”, le-a cerut Lucia Varga aleşilor locali. Ministrul Varga s-a deplasat apoi în judeţ pentru a vizita mai multe obiective, printre acestea numărându-se şi terenurile forestiere deţinute de câteva obşti din Boişoara pe munţii dintre Vâlcea şi Argeş. „I-am cerut să vină la noi pentru că este într-adevăr jaf ca în codru. Sunt munţi întregi raşi ca în palmă. Au început din Vâlcea şi s-au dus până în Argeş”, a explicat primarul Nicu Gheorghe.

"La Dolj am găsit primării care încă eliberează autorizaţii de construire în zone inundabile. Sunt convinsă că sunt astfel de cazuri şi în judeţul dumneavoastră.", Lucia Varga, ministru Ape, Păduri şi Piscicultură

Gorj: Satul Seciurile a plecat la vale

Localitatea gorjeană Seciurile, unde în 2006 aproximativ 200 de case au fost distruse de alunecările de teren, este afectată de acest fenomen de aproape o săptămână, o parte a drumului din sat surpându-se, iar autorităţile judeţene spun că oamenii sunt în pericol şi se impune evacuarea lor. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că va solicita evacuarea localnicilor din satul Seciurile, după ce în zonă s-au reactivat alunecările de teren. „Zona de acolo este una de risc maxim şi nimeni nu ar trebui să mai stea în acele case. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să îi evacueze pe oameni de acolo pentru a-i proteja, iar eu am de gând să fac o astfel de propunere în prima şedinţă pentru că alunecările s-au reactivat în zonă şi nu vreau ca viaţa vreunei persoane să fie pusă în pericol. Este nevoie de un studiu mai amplu, pentru consolidarea întregului perimetru de acolo. Trebuie făcute lucrări de îmbunătăţiri funciare, chiar dacă nu vor mai sta oameni acolo. Există o exploatare minieră în zonă şi, evident, trebuie să asigurăm activitatea acesteia”, a spus Călinoiu.

Prefectul de Gorj cere ajutor de la Guvern

Prefectul de Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, a declarat că va discuta cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru ca în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă să fie analizată situaţia din satul Seciurile, unde se află aproximativ 100 de gospodării. El a precizat că aşteaptă un raport al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, care să fie discutat în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, comitet care, la rândul său, va înainta propriile concluzii către Guvern. „Vom face demersuri împreună cu Consiliul Judeţean pentru a obţine fonduri de la Guvern şi vom solicita nu doar pentru zona Seciurile, ci pentru mai multe localităţi din imediata vecinătate a graniţei cu judeţul Vâlcea. Avem alunecări active în momentul de faţă la Alimpeşti, Bustuchin, Logreşti şi Seciurile şi problemele sunt destul de multe pentru a rezolva doar cu fonduri locale”, a adăugat prefectul. Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia, de care aparţine satul Seciurile, a declarat că a fost afectat drumul judeţean din localitate, după ce o porţiune de teren a alunecat, iar o bandă a şoselei a rămas suspendată. El a precizat că alunecarea de teren se manifestă pe o lungime de aproximativ 100 de metri şi pe o adâncime de 50-60 de metri, zona fiind păzită temporar de jandarmi şi poliţişti locali pentru a preveni producerea unor accidente rutiere. „A fost nevoie să stea câte un jandarm sau poliţist local la locul unde începea alunecarea de teren pentru că dacă betonul din carosabil a rămas suspendat în aer există riscul să vină cineva care nu cunoaşte problemele de aici şi să meargă cu maşina pe acolo. Acum retragem jandarmii pentru că au venit cei de la Drumurile Judeţene şi au delimitat cu stâlpi şi bandă metalică sensul pe care se mai poate încă circula. Dacă va fi şi acesta afectat, satul Seciurile va rămâne izolat de restul comunei”, spune primarul localităţii.

Varga cere modificarea Codului Silvic

În opinia ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, alunecările de teren şi răbufnirile unor torenţi de pe versanţii munţilor sunt în directă legătură cu tăierile ilegale efectuate în ultimele decenii. „Va trebui să modificăm Codul Silvic astfel încât cei care exploateză pădurea să fie obligaţi şi să replanteze. Oricum, vrem să impunem o exploatare raţională a pădurilor. Deja mai mulţi primari din zona dumneavoastră şi din judeţele învecinate mi-au sesizat defrişări masive pe sute şi mii de hectare de pădure. Pe acele terenuri nu s-a replantat nimic de ani buni”, a mai spus Lucia Varga. Proiectul de modificare a Codului Silvic este în dezbatere publică, ministrul Varga solicitând opinia tuturor celor implicaţi în administrarea şi exploatarea pădurilor din România.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...