Politică

Regionalizarea României din perspectiva experţilor

Concluziile comisiei pentru audierea publică a proiectului de regionalizare a ţării au fost date publicităţii

Săptămâna trecută, Coaliţia 52, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş Bolyai şi Academia de Advocacy au organizat conferinţa de presă de prezentare a concluziilor şi recomandărilor Comisiei de Experţi a audierii publice “Regionalizarea României – între pericole şi oportunităţi”. Audierea publică, desfăşurată în 28 martie la Cluj-Napoca, şi-a propus identificarea sensului şi utilităţii regionalizării, prin problemele pe care le rezolvă şi oportunităţile pe care le valorifică. Acest demers a continuat primul demers sistematic iniţiat la Timişoara, în noiembrie 2012, de către Academia de Advocacy, prin audierea publică „Regionalizarea României – de ce?”

Politizarea regionalizării, principala capcană

S-au colectat 250 de opinii scrise extrem de diverse, din 34 de judeţe, precum şi din afara ţării. „Opiniile exprimate denotă gradul foarte mare de aşteptare cu privire la procesul de regionalizare şi descentralizare. Practic, aproape toate speranţele celor care le mai au sunt puse în acest proces. Astfel, una din concluziile audierii publice este că majoritatea problemelor generale, actuale ale României sunt văzute ca posibil a fi soluţionate prin regionalizare de către o parte din depozanţi, însă, în aceeaşi măsură, aceleaşi probleme sunt recunoscute, dar apreciate ca fiind imposibil de soluţionat prin regionalizare, de către depozanţii sceptici, care nu mai au deloc încredere în politic. Politizarea regionalizării ar putea deveni principala capcană”, au apreciat membrii comisiei.

Păreri împărţite în rândul populaţiei

În privinţa modului de delegare de la nivelul central spre cel regional a competenţelor anunţate prin Memorandumul adoptat de Guvern, părerile sunt din nou împărţite. „Există opinii în acord cu declaraţiile publice ale decidenţilor, conform cărora dezvoltarea economică la nivel regional ar trebui să nu se concentreze în jurul unui singur oraş şi, în contrapondere, păreri conform cărora atribuţiile delegate la nivel regional să fie concentrate la nivelul unităţii administrativ teritoriale cu valenţe de pol regional de dezvoltare
În contextul lipsei unei formulări şi definiri foarte clare a modelului de regionalizare care se doreşte a fi aplicat României, identificarea problemelor şi a pericolelor majore specifice României s-a dovedit a fi utilă din perspectiva procesului de consultare publică şi a celui de fundamentare a procesului de regionalizare, însă, în acelaşi timp, s-a dovedit a fi nu foarte facilă”, apreciază comisia de experţi.
Astfel, o primă recomandare a Comisiei de Experţi vizează aprofundarea prin comunicare şi dezbatere publică a tematicii regionalizări, ca o cerinţă de bază, permanentă. Publicarea şi dezbaterea rezultatelor cercetărilor de specialitate, rapoarte, studii de caz referitoare la „agenda regionalizării”, posibilităţi şi căi de folosit, vor antrena populaţia, comunităţile locale într-o recunoaştere şi asumare reală a proiectelor.
Comisia de experţi a audierii publice cu tema „Regionalizarea României – între pericole şi oportunităţi” a fost formată din Vasile Surd, prof. univ. dr. emerit al Facultăţii de Geografie din Cluj Napoca, Vasile Dâncu, preşedinte Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), Dorel Şandor, consultant independent, Şerban Ţigănaş, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, Simona Fiţ, consultant în transparenţa decizională Academia de Advocacy.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...