Politică

“Scamatoriile” cu aleşii portocalii se mută în instanţă

PDL Mehedinţi a dat în judecată CJ Mehedinţi şi CL Severin pentru anularea mandatelor unor “trădători”

PDL Mehedinţi a acţionat în instanţă Consiliul Local Drobeta Turnu Severin şi Consiliul Judeţean Mehedinţi pentru recuperarea locurilor de consilier pierdute, după ce majoritatea aleşilor în iunie 2012 şi-au arătat susţinerea pentru putere. Preşedintele interimar al PDL Mehedinţi, senatorul Marius Bălu, vrea să cureţe partidul de trădători, de colegi care au făcut pact cu USL-ul.

Preşedintele interimar al PDL Mehedinţi, senatorul Marius Bălu, a declarat că atât Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, cât şi Consiliul Judeţean Mehedinţi au fost acţionate în instanţă întrucât refuză să ia act de faptul că PDL a retras sprijinul politic în cazul consilierilor care au trecut de partea puterii de la alegerile din iunie 2012 şi până în prezent. „Considerăm că a fost grav viciat votul severinenilor şi al mehedinţenilor din 2012. Noi am trimis adrese Consiliului Judeţean Mehedinţi şi Consiliului Local Drobeta Turnu Severin să ia act de faptul că li s-a retras sprijinul politic, dar aceştia refuză să ia act”, a declarat Bălu.„Mergem în instanţă cu cei care au înţeles să voteze altcumva decât cum doresc cetăţenii care au votat cu Partidul Democrat Liberal”, a spus şi consilierul local PDL, Mircea Grosu.

Executorii judecătoreşti, chemaţi să forţeze votul în CL Drobeta Turnu Severin

Grosu a spus că, în cazul consilierului local Veronica Nicolae, lucrurile au avansat în instanţă. „Am o hotărâre judecătorească care mi-a venit «Obligă pârâtul Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin să adopte în prima şedinţă ordinară o hotărâre prin care să ia act de încetarea de drept a mandatului consilierului local Nicolae Veronica Simona şi să declare vacant locul acestui consilier.» Iar de aici nu mai au ce să mai facă pentru că până la urmă ne putem duce şi cu executorii judecătoreşti în sală ca să pună în aplicare acest act, lucru pe care iarăşi nu mai pot să-l voteze împotrivă pentru că asta ar însemna să voteze împotriva unei hotărâri judecătoeşti şi ar fi o faptă penală”, a explicat Mircea Grosu. Secretarul general al organizaţiei PDLMehedinţi, Dumitru Mărculescu a explicat cum PDL a obţinut majoritatea în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin şi cum a rămas acum să aibă doar trei consilieri. „PDL a câştigat alegerile cu 51 la sută şi am avut dreptul la 12 consilieri. 3 au venit din alte partide fiindcă am candidat sub o alianţă, Mişcarea pentru Noul Mehedinţi, dar restul de 9 sunt consilieri ai PDL. PER şi PNŢCD s-au alăturat grupului USL, ulterior din grupul PDL la început a fost un dezechilibru în sensul că Nicolae Paponiu, Doina Borugă, Nicolae Vera şi Mihaela Golea au format o majoritate USL, prin care au desemnat viceprimarii”, a spus Mărculescu. Situaţia din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin este similară şi la Consiliul Judeţean, acolo unde PDL nu mai are niciun consilier. Începând cu iunie 2012 şi până în prezent, toţi consilierii judeţeni aleşi pe listele Mişcării pentru Noul Mehedinţi (MNMh), sigla sub care au candidat consilierii PDL la alegerile locale, au votat în şedinţe în favoarea USL, alegând să treacă de partea preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu .

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...