Opinii

 

Vâlcea alunecă spre sud

„It all went south” rostesc anglo-saxonii atunci când vor să spună că se duce totul de râpă. Simbolistica sudului, a sărăciei şi dezastrului, este comună atât celor două Americi, cât şi „cizmei” italiene. Până în ’90, bardul de la Bârca descria Vâlcea drept „Maramureşul Olteniei”. Platformele industriale ale Râmnicului şi Drăgăşaniului, ca şi unele ferme zootehnice cu apetenţă la export, lăsau impresia unei stări de bunăstare în zonă.

Nu cred neapărat că insolvenţa Oltchimului, paragina în care au căzut asociaţiile cooperatiste din mediul rural ori dispariţia unor uzine mecanice şi a fabricilor Finca şi Vâlceana au făcut ca în 20 de ani polii magnetici ai judeţului să se inverseze. Este mai avantajos în ziua de astăzi să fii locuitor al Drăgăşaniului sau al Bălceştiului decât râmnicean. Din cele două oraşe sudice ale Vâlcii îţi poţi găsi mai repede un loc de muncă în Balş, Craiova sau Slatina decât o poţi face în Râmnicu Vâlcea. Oraşele au un ritm al lor dat de modul de viaţă al localnicilor şi de mentalitatea acestora faţă de activitatea cotidiană. Avem staţiuni pe litoral, care la capitolul viaţă de noapte concurează cu Coasta de Azur şi Ibiza. Până şi la preţuri le putem face spaniolilor sau francezilor o concurenţă acerbă. Calitatea serviciilor rămâne un alt subiect de discuţie.

Râmnicul a făcut un pas către transformarea în zonă metropolitană. „Oraşul pensionarilor”, aşa cum era cunoscut la mijlocul secolului trecut, se zbate să-şi tragă boiul de metropolă alături de alte 18 localităţi din jur. De mai bine de 20 de ani, capitala de judeţ a Vâlcii nu a înregistrat decât o singură mutaţie majoră în stilul de viaţă al băştinaşilor, petrecută în perioada administraţiei Gutău. Din nefericire, nu cheful de muncă le-a fost stimulat râmnicenilor în urmă cu vreo opt ani, ci cheful de distracţie. Mall-uri, cluburi, săli de jocuri, toate au reprezentat la momentul respectiv investiţii în mulgerea banilor ticsiţi în buzunare de hackeri, piţipoance şi manglitori de bani publici. În 20 de ani, în Râmnicu Vâlcea şi în jurul său s-au iţit doar câteva investiţii în unităţi noi de producţie: două fabrici de ţiglă, două de lacuri, vopseluri şi diluanţi, un abator modern şi o fabrică de huse auto. Restul industriei din zonă constă în implanturi pe scheletul fabricilor şi făbricuţelor ceauşiste.

„Vrem să muncim!” a devenit lait motivul fiecărei greve din curtea Oltchim, dar niciun angajat al combinatului nu poate explica de ce îl mai trage aţa către un serviciu unde nu face nimic de un an şi jumătate. Printre cei cu vechime în spate se numără posesori de SRL-uri, beneficiari ai cumulului de pensie cu salariu. Nici aceştia nu pot răspunde simplei întrebări: „De ce nu investeşti într-o afacere proprie? De ce nu îţi munceşti pământul de acasă? De ce nu ţi-ai făcut o fermă, o brutărie?”. Râmnicenii sunt încă robii mentalităţii că la muncă te duci doar trimis de cineva. Eventual şi îndemnat cu un şut în dos sau un bici pe spinare. În capitala de judeţ a Vâlcii populaţia aşteaptă de 20 de ani ca cineva să îi trimită la muncă. Într-un final, în acest „Pol Sud” al Olteniei poate doar foamea îi va îndemna pe băştinaşi să pună mâna şi pe muncă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...