Sport

Fotbal, Liga 1 - CFR-Pandurii - 2-3

Se vede Europa

Pandurii Târgu Jiu a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 pe CFR Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I

Trupa lui Pustai a ieşit din pasa proastă şi a făcut la Cluj un pas mare spre cupele europene, câştigând cu 3-2 pe terenul campioanei CFR Cluj.

Pentru CFR au marcat Rada ’55 şi Bjelanovici ’90+4, iar pentru Pandurii au înscris Ibeh ’7, Matulevicius ’67 şi Voiculeţ ’71. Golul lui Claudiu Voiculeţ este senzaţia etapei, atacantul gorjenilor marcând cu un lob fabulos de la 30 de metri! ”A fost un moment de inspiraţie. Nu este cazul să vorbim de un singur gol. Am venit să câştigăm, am controlat centrul terenului. A fost poate cel mai bun joc al nostru în deplasare. Meciul cu Dinamo este un joc de 6 puncte. Cred că avem şanse să prindem cupele europene”, a spus Voiculeţ,
De remarcat că ardelenii au evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 65, când a fost eliminat Rui Pedro.
Antrenorul Cristi Pustai respiră mai uşurat. „Mă bucur că am încheiat seria neagră, fiindcă, în momentul în care îţi doreşti să ajungi în Europa, trebuie să pierzi cât mai puţin. Pierdusem deja două jocuri consecutive, chiar dacă ne gândim că puteam obţine mai mult. Am intrat bine în joc şi am condus la pauză cu 1-0. Ratăm foarte mult, puteam închide jocul, ar fi cazul să fim mai concentraţi şi mai pragmatici. Până la urmă, am beneficiat şi de o superioritate numerică şi l-am trimis în teren şi pe tânărul Alexandru Dan, care a debutat în Liga 1. Am arătat ca o echipă harnică. Voiculeţ este un tip introvertit, am simţit lipsa lui. A reuşit un gol frumos, dar o echipă nu stă în nimeni”, a declarat tehnicianul gorjenilor, Cristi Pustai.

"Mă bucur că am încheiat seria neagră, fiindcă, în momentul în care îţi doreşti să ajungi în Europa, trebuie să pierzi cât mai puţin.", Cristi Pustai, antrenor Pandurii

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...