Ultima Oră

Ofiţer de la Imigrări, arestat la Mehedinţi

Acesta a înşelat mai multe persoane, promiţându-le angajarea în MAI

Un comisar-şef de la Inspectoratul General pentru Imigrări, fost ofiţer al DGIPI, a fost arestat, sâmbătă, fiind acuzat că a înşelat mai multe persoane, cărora, în schimbul unor sume de bani, le promitea că le va angaja în MAI şi le elibera legitimaţii şi contracte de muncă false.

Comisarul-şef Cornel Cristian Avramescu a fost reţinut, vineri seară, de Poliţia Judeţeană Mehedinţi, iar la propunerea procurorilor sâmbătă după-amiază Judecătoria Strehaia a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Comisarul-şef Cornel Cristian Avramescu a fost iniţial angajat al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Mehedinţi, după care a fost promovat la DGIPI, iar în 2012 s-a transferat la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Conform sursei citate, comisarul-şef, în vârstă de 40 de ani, folosindu-se de funcţia de ofiţer de poliţie în DGIPI, în luna iulie 2012 a pus la dispoziţia unui bărbat din oraşul Strehaia, cercetat pentru evaziune fiscală într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, înscrisuri oficiale falsificate, cu antetul ANAF şi IGPR. Documentul pe care ofiţerul l-a prezentat bărbatului din Strehaia ca fiind emis de ANAF era un certificat fiscal prin care se atesta în fals că acesta a achitat la bugetul de stat suma de 24.800 de lei, reprezentând prejudiciul stabilit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Acelaşi bărbat din Strehaia a primit din partea comisarului-şef Cornel Cristian Avramescu un document fictiv având ca emitent Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care se certifica faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a dispus scoaterea din consemn a celui cercetat pentru evaziune fiscală ca urmare a documentului emis de ANAF, care atesta că a achitat prejudicial din dosar.

Potrivit sursei citate, anterior, un alt bărbat din Strehaia a fost înşelat de comisarul-şef, care i-a emis în fals un contract de muncă, legitimaţie de poliţie contrafăcută, purtând antetul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi adeverinţă de venit fictivă care arătau că bărbatul este angajat ca ofiţer operativ la DGIPI.

Anchetatorii spun că persoanele înşelate de comisarul-şef i-ar fi plătit acestuia diverse sume de bani în schimbul promisiunii că le va angaja în structurile MAI.
Vineri seară, ofiţerii DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi şi reprezentanţii Poliţiei Mehedinţi au făcut percheziţii la locuinţa poliţistului din Drobeta Turnu Severin, la reşedinţa acestuia din Bucureşti, dar şi la locul de muncă, de unde au fost ridicate mai multe unităţi de stocare a datelor, diverse înscrisuri relevante pentru cercetări şi carduri bancare.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Mehedinţi, urmărirea penală împotriva comisarului-şef a fost începută în 6 martie 2013.

Sub protecţia anonimatului, unul din bărbaţii din Strehaia căruia poliţistul i-a emis în fals un contract de muncă, legitimaţie de poliţie contrafăcută, purtând antetul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi adeverinţă de venit fictivă care arătau că este angajat ca ofiţer operativ la DGIPI, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că timp de patru luni, în cursul anului 2012, poliţistul l-a tratat ca şi subaltern, trimiţându-l în diferite misiuni fictive pentru a îndeplini sarcinile unui ofiţer de informaţii.

"M-a întrebat ce studii am, dacă îmi place munca de poliţist, dacă m-ar interesa. I-am spus că da, fiind absolvent de facultate de Drept şi master şi fără serviciu. Mi-a spus că sunt nişte locuri libere în Poliţie, să mă angajeze la DGIPI, pe Direcţia Investigaţii şi Filaj. Am fost de acord. Totul contra-cost. A stabilit el o sumă de 5.000 de euro, dar efectiv i-am plătit 4.300 de euro", a susţinut bărbatul.
El a mai spus că timp de patru luni comisarul şef i-a plătit un salariu de 3.000 de lei pentru munca pe care a desfăşurat-o la diverse misiuni fictive în care l-a trimis.

"Efectiv am lucrat pentru el în anumite cazuri la care el m-a trimis cu legitimaţia falsă, toată documentaţia era falsă şi mi-a lăsat părerea că sunt angajat, urma să fac şi cursuri de specializare. Patru luni am primit salariu. Eu îi duceam facturi de la hotel şi el le deconta. Făceam muncă specifică de informaţii", a mărturisit bărbatul.
În cele din urmă, acesta şi-a dat seama că este înşelat de poliţist, astfel că a strâns toate probele şi l-a denunţat pe comisarul-şef.

O altă victimă a poliţistului a fost o femeie din Drobeta Turnu Severin, căreia acesta i-ar fi întocmit în fals o adeverinţă de salariat al Inspecoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, pe baza căreia femeia a obţinut două credite bancare în valoare de 50.000 de lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...