Politică

Luptă acerbă în PSD pentru funcţiile de vicepreşedinte

Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea, cedează în favoarea lui Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj

La Congresul PSD din 19-20 aprilie cea mai râvnită funcţie va fi cea de vicepreşedinte, greii partidului facându-şi jocurile pentru a obţine o astfel de poziţie, fie la nivel naţional, fie regional, în condiţiile în care funcţia de preşedinte este dinainte adjudecată de Victor Ponta.

De altfel, funcţiile de top ale viitoarei structuri de conducere a partidului sunt deja adjudecate şi, dacă nu se vor înregistra surprize, conducerea PSD după Congres va arăta astfel:
Preşedinte – Victor Ponta,
Preşedinte de onoare – Ion Iliescu,
Preşedinte executiv – Liviu Dragnea,
Preşedinte Consiliul Naţional (CN) – funcţie deţinută de Adrian Năstase, pentru care nu se fac alegeri,
Secretar general – Andrei Dolineaschi (funcţie care, potrivit modificărilor la Statut ce vor fi adoptate la Congres, va fi una numită, validată de CExN la propunerea preşedintelui partidului şi remunerată)
La funcţia de preşedinte al PSD şi-a mai înregistrat candidatura şi Andrei Alexandru, membru de partid la filiala PSD Sector 2, care a mai candidat la această poziţie şi la Congresul din 2010.

Astfel, în această situaţie, greii PSD se vor lupta între ei pentru o funcţie de vicepreşedinte.

La Congres vor fi scoase la bătaie 16 funcţii de vicepreşedinte, opt la nivel naţional şi alte opt la nivel regional. Având în vedere că vicepreşedinţii la nivel regional vor fi votaţi doar de către delegaţii care reprezintă regiunea respectivă, bătălia pentru o astfel de funcţie este şi cea care degajă cea mai mare pasiune.

Regiunea S-V este regiunea cu cei mai mulţi pretendenţi

Funcţia de vicepreşedinte al Regiunii S-V este dorită de Ion Prioteasa (preşedinte CJ Dolj), Adrian Duicu (preşedinte CJ Mehedinţi), Ion Călinoiu (preşedinte PSD Gorj), Paul Stănescu (preşedinte CJ Olt) şi Ion Câlea (preşedinte CJ Vâlcea).
Cei cinci pretendenţi îşi dispută vicepreşedinţia regiunii în condiţiile în care Olguţa Vasilescu (primarul Craiovei) va candida pentru o funcţie de vice la nivel naţional, iar actualul vicepreşedinte al PSD, Valeriu Zgonea, nu a dat semne că ar dori să candideze.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...