Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM

Istvan Szabo: Să fim campioana returului

Adus în această iarnă de Pelici la Vâlcea, mijlocaşul dreapta Istvan Szabo (25 ani) a fost un jucător determinant până acum în cele două succese ale alb-albaştrilor. Fostul sibian a profitat din plin de şansa care i s-a ivit după accidentarea lui Vasile şi a pasat decisiv în jocul din Zăvoi cu Argeş, iar la Tg. Mureş a marcat un gol şi a obţinut un penalty.
”Am venit la Vâlcea şi pentru antrenorul Pelici, dar şi pentru că nu îmi găsisem echipă după desfiinţarea Sibiului. Am găsit o familie unită, dar şi mulţi jucători tineri, cu potenţial. Este concurenţă pe fiecare post, dar este benefică pentru noi, jucătorii, altfel te plafonezi. Sper, ca şi la Sibiu, să închegăm un grup unit şi să ne batem la promovare”, spune Szabo.
CSM va juca sâmbătă în Zăvoi cu FC Maramureş şi un succes îndepărtează probabil definitiv echipa vâlceană de zona retrogradării. ”Nu mă mai gândesc la retrogradare. Sper să adunăm cât mai multe puncte, să fim, dacă se poate, campioana returului. Vrem să câştigăm şi cu Maramureş şi să continuăm seria bună de rezultate. Am fost catalogaţi o echipă ultradefensivă, e drept că jucăm mai mult pe contraatac, dar ne-am creat multe situaţii de gol”, a mai spus tânărul mijlocaş.
CSM Rm. Vâlcea este pe val şi continuă cu Pelici seria începută în finalul turului cu L. Tudor, ajungând la şapte jocuri consecutive fără eşec.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...