Opinii

 

Jupân Cîlea şi baron Persu

„Nu, nu era el, era tac’so!”, îşi poate spune acum orice vâlcean cu simpatii social-democrate care a avut şansa de a asista la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a PSD Vâlcea. Un Cîlea care s-a răţoit la delegaţii prezenţi în sală până când s-a votat deschis pentru menţinerea în funcţie a secretarului executiv al organizaţiei, Dumitru Persu, nu înseamnă neapărat un Cîlea transformat peste noapte în dictator. Poate însemna în schimb un Cîlea manevrabil, moale ca o plastilină, în mâinile dibace ale păpuşarului PSD cu cea mai mare vechime în funcţie în filiala vâlceană.

Căci, nu-i aşa, Cîlea abia îşi face debutul pe cel de-al treilea mandat, în timp ce Persu pare să nu fi coborât vreodată de pe soclu. „Varanul de la PSD”, după cum îl botezase un inamic politic, aproape că are domiciliul trecut în biroul de la etajul II al Consiliului Judeţean Vâlcea, graţie unei mişcări neinspirate făcute cândva de Iulian Comănescu, în timp ce Ion Cîlea se vede nevoit să tragă mai aprig ca un tractor prin judeţ pentru a-şi asigura succesul în diverse campanii.

Bun, deci, Cîlea este locomotiva partidului, dar atunci, ce-i Persu? În niciun caz manta de ploaie în faţa atacurilor vijelioase ale adversarilor politici. De cele mai multe ori, Dumitru Persu râde atât de subţire în faţa acestora încât începi să te întrebi dacă nu sunt puse în scenă de el pentru a-l mai electrocuta un pic pe şeful Cîlea. Persu pare să aibă în schimb strania calitate a impermeabilităţii sferei de conducere a PSD Vâlcea în faţa persoanelor care ar putea pune în pericol scaunul de preşedinte al oricărui şef al său. Sigur, orice vicepreşedinte al partidului ar fi în stare să-i tragă mâine scaunul prezidenţiabil de sub şezutul lui Cîlea, dar nu orice personaj cu adevărat periculos ajunge în Biroul Permanent Judeţean.
În încercarea de a-l caracteriza pe un nepot al secretarului executiv al PSD Vâlcea, fostul primar Mircia Gutău a scos pe gură celebra expresie: „Mihăiţă Persu, din neamul Perşilor!”. Şi, dacă stau bine să-mi amintesc, în ultimii ani, în afara acuzelor de măsluire a unor licitaţii pe transportul public în comun de pe raza judeţului, a unor injurii adresate jurnaliştilor şi a altor nepoţi reţinuţi şi condamnaţi de justiţia craioveană, chiar nu îmi aduc aminte nimic memorabil despre Dumitru Persu. Apropo, Dumitru Persu, există sau este doar o legendă urbană a PSD Vâlcea?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...