Politică

Liberalii vâlceni au alegeri fără miză

Emilian Frâncu şi Cristian Buican nu vor avea contracandidaţi în competiţia internă din partid

Sezonul competiţional al alegerilor interne din PNL Vâlcea nu a creat rumoare decât în organizaţia municipală Drăgăşani, unde viceprimarul în funcţie, Adrian Sanda, l-a depăşit pe contracandidatul său Constantin Greere cu un scor general de 99 la 50 de voturi. La Horezu, desemnarea primarului Ilie Fârtat în fruntea organizaţiei pentru un nou mandat s-a dovedit o simplă formalitate, la fel cum se anunţă bătăliile de la Râmnicu Vâlcea şi din organizaţia judeţeană a PNL.

Frâncu şi Buican defilează singuri în alegeri

"Emilian Frâncu este primul primar liberal de după ’90 instalat în fruntea Râmnicului, iar Cristian Buican a dus organizaţia Vâlcea pe locul II pe ţară ca rezultate înregistrate după, alegerile locale şi parlamentare.", Bogdan Pistol, vicepreşedinte PNL Vâlcea

Pentru Emilian Frâncu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea, şi pentru Cristian Buican, liderul organizaţiei judeţene, primăvara aceasta se anunţă una liniştită în ceea ce priveşte obţinerea câte unui nou mandat în fruntea organizaţiilor de partid. „Nu cred că se pune problema ca cineva să candideze cu speranţa de a ocupa poziţiile deţinute în acest moment de Emilian Frâncu sau de Cristian Buican. Ar fi absurd! Emilian Frâncu este primul primar liberal de după ’90 instalat în fruntea Râmnicului, iar Cristian Buican a dus organizaţia Vâlcea pe locul II pe ţară ca rezultate înregistrate după, alegerile locale şi parlamentare. Eu nu văd niciun contracandidat viabil şi niciun motiv pentru care cineva să dorească înlocuirea lor”, a declarat vicepreşedintele PNL Vâlcea, Bogdan Pistol. Alegerile în organizaţia municipală Râmnicu Vâlcea se vor desfăşura pe 26 sau 27 aprilie, după cum anunţă preşedintele filialei, Emilian Frâncu. „Evident că nu am emoţii. Nu s-a anunţat niciun contracandidat până în prezent, deşi eu îmi doresc o competiţie deschisă. Mai ales că la această oră avem 1500 de membri activi în PNL Râmnicu Vâlcea. Cred că va fi o bătălie destul de încinsă în Biroul Permanent Municipal. Acesta va trebui alcătuit cât mai bine”, consideră Frâncu. Pentru şefia organizaţie judeţene, ultima confruntare va avea loc pe 12 mai, Cristian Buican defilând de asemenea singur pentru obţinerea unui nou mandat în fruntea PNL Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...