Opinii

 

Dacă nu se pot fura, banii U.E. sunt stresanţi şi inutili pentru România

Printre neregulile constatate la POSDRU, premierul Victor Ponta a menţionat faptul că în anumite programe foarte multe persoane din zona publică şi privată au încasat salarii între 3.500 şi peste 10.000 de euro pe lună „În 2010 şi 2011 toată lumea a luat bani de la POSDRU fără niciun fel de control, fără niciun fel de justificare, fără niciun fel de capacitate de a demonstra ce se întâmplă cu acei bani, dacă sunt cu adevărat pentru scopul fundamental dezvoltarea resurselor umane sau de fapt e vorba de bani pe care fiecare i-a folosit pentru nişte salarii de dimensiunile pe care le-am prezentat“, a mai susţinut premierul. Bravo, monşer, te pomeni că ai descoperit America?! Orice neofit a putut constata cu ochiul liber că acest mult trâmbiţat POSDRU a fost cea mai mare ţeapă pe care a luat-o U.E. pe plaiurile carpatino-dâmboviţene. Firme de apartament au sifonat zeci de milioane de euro pentru a califica chelneriţe şi patiseri, coafeze şi ambalatori, ba chiar şi animatoare şi scafandri. Ţara tuturor posibilităţilor, că de la ţuţuroi curge banul fără număr şi comunitarul (nu turcul) plăteşte! Despre eficienţă la atâta bănet tocat? Auziţi: „Nu se poate stabili deocamdată o legătură de condiţionare şi cauzalitate între rata de cheltuire a fondurilor atrase şi rata de scădere a şomajului în zonele vizate prin programe“. Măi băieţi, dincolo de accentele lemnoase ale formulării, v-o spunem pe şleau: nu se poate stabili chiar NICIO legătură, pentru că în multe zone din cele „vizate“ şomajul – paradox – a crescut!
Nu ştim dacă aceasta este în mod cert picătura care a umplut paharul, dar la cinci ani de la intrarea în U.E., devine tot mai clar că am ratat întâlnirea cu miliardele miraculoase ale Europei. Am irosit o şansă pe care istoria ne-a oferit-o cu generozitate după ce învăţasem să ne plângem de destinul nostru ca naţiune. Am avut noroc cu integrarea la 1 ianuarie 2007, am avut noroc că ni s-au pus la dispoziţie sume enorme de bani. Pe lângă dreptul la liberă circulaţie şi la muncă în U.E., fondurile europene sunt marea binefacere a aderării. Fiecare european plăteşte din impozitele sale o parte pentru ca zonele rămase în urmă ale comunităţii să poată recupera din decalaje. Pentru România a fost şansa noastră istorică. Câteva zeci de miliarde de euro direcţionate către autostrăzi, căi ferate, drumuri, agricultură, sănătate, cercetare, educaţie ar fi schimbat faţa ţării pentru decenii de aici înainte. Efectele s-ar fi tradus în locuri de muncă, dezvoltare economică şi sporirea competitivităţii României pe pieţele globale. Ce-i drept, nişte milioane de români au plecat la muncă spre Vest şi cu trimiterile lor lichide i-au putut salva pe cei rămaşi acasă de la foame şi piaţa de la prăbuşuire. Europa nu s-ar fi supărat cu siguranţă dacă românii ar fi rămas pentru vreo 10 ani pe puţin căpşunarii şi salahorii ei (instalatorii au venit de la polonezi), dar acesta să fie idealul nostru ca naţie? N-am mai prins nici „şansa“ asta fiindcă a venit criza…
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara la preluarea mandatului că şi-a propus atragerea în acest an a şase miliarde de euro. Să fie idealism, să fie credulitate? Nu suntem defetişti de profesie, dar realmente nu există niciun mijloc pentru a schimba ceva în bine! Sistemul este construit ca să nu funcţioneze şi nu va funcţiona oricâte eforturi ar face un specialist dedicat misiunii sale. Existenţa fondurilor europene deranjează foarte mulţi decidenţi în cel mai înalt grad. Trebuie justificaţi aceşti bani până la ultimul cent, iar ca să scrii proiecte trebuie să ştii carte şi pe deasupra să mai ai şi caracter. Nu vom accesa în acest an miliardele promise. Nu îi vrem. Ne incomodează. Dacă nu îi putem ciordi, atunci nu sunt interesanţi şi nu ne trebuie. Ne dau doar bătăi de cap!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...