Sub Lupă

Prins în flagrant în timp ce încerca să ofere mită unui poliţist

Vâlceanul Cosmin Ciulică a promis 1.000 de euro unui poliţist pentru a scăpa de dosar penal

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Cosmin Ciulică, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. 1 C. pen. rap. la art.6 şi 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000 republicată. Acesta a oferit 1.000 de euro unui poliţist pentru a scăpa de dosar penal.

În fapt, în data de 28.02.2013, în jurul orei 09.00, Cosmin Ciulică a fost depistat în trafic, pe raza mun. Râmnicu Vâlcea, de agenţii de poliţie rutieră, în timp ce conducea un autoturism BMW Seria 7 pe drumurile publice, având permisul de conducere suspendat. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. Fiind condus pentru recoltarea de probe biologice la Spitalul Judeţean Vâlcea, acesta a refuzat recoltarea şi a promis agentului de poliţie rutieră suma de 1000 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal. Cu ocazia întocmirii documentelor procedurale cu privire la aceste fapte, Cosmin Ciulică a oferit agentului de poliţie rutieră suma de 1.000 euro pentru a nu se înregistra dosarul penal, însă agentul de poliţie a sesizat această faptă, formulând denunţ.

La aceeaşi dată, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sprijinul tehnic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă – Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Vâlcea au realizat prinderea în flagrant a lui Cosmin Ciulică în timp ce oferea cu titlu de mită agentului de poliţie suma de 1000 euro.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...