Sport

Fotbal, transferuri

Un vâlcean, la Inter Milano!

Crescut de Dan Zguroiu la Sporting Rm. Vâlcea, Răzvan Popa (15 ani) a ajuns la renumitul club italian

Originar din Vâlcea, Răzvan Popa, puştiul care a debutat la 15 ani în Liga I, a semnat pe cinci ani cu Inter Milano. Clubul cu care era sub contract, Sportul va încasa în schimbul mijlocaşului 250.000 de euro. După câteva săptămâni de probe la Milano, vâlceanul a fost oprit la juniorii clubului italian. ”Plec la Inter, dar nu vreau să vorbesc multe deocamdată. Ştiu că viaţa mea se va schimba şi sper să mă ridic la înălţimea aşteptărilor”, a confirmat Răzvan, care va pleca la Milano pe 1 iulie.

Fotbalul din Vâlcea dovedeşte în continuare că are resurse nesecate, mult peste anonimatul în care se zbate de două decenii. După Laurenţiu Brănescu, ajuns la Juventus direct de la CSM, povestea mijlocaşului Răzvan Popa (15 ani) dovedeşte acest lucru.

Puştiul a fost lansat de către antrenorul Dan Zguroiu la Sporting Rm. Vâlcea, club care l-a format şi pe actualul golgeter al Stelei, Raul Rusescu. ”Răzvan este un copil extraordinar, bine educat, inteligent, iar meritul principal că a ajuns la acest nivel i se datorează părintelui său. La doar 15 ani, el are 1,86 metri înălţime, aşadar, o talie impresionantă. În plus, se descurcă foarte bine şi la şcoală, ţinând cont că învaţă la unul dintre cele mai prestigioase licee din capitală, acolo unde a intrat cu o medie de peste 9.50”, spune Dan Zguroiu despre fostul său elev.

Răzvan a debutat în primul eşalon pe 17 martie 2012, în meciul Dinamo - Sportul, scor 1-3. Atunci a apucat să joace patru minute şi a devenit al treilea cel mai tânăr jucător care debutează în Liga I, după Nicolae Dobrin şi Florin Răducioiu.

Născut în Vâlcea, mijlocaşul a făcut cunoştinţă cu fotbalul în curtea Stelei, la grupa ‘97 de copii şi juniori. În ciuda eforturilor de a rezista şi a faptului că făcea naveta pe ruta Râmnicu Vâlcea - Bucureşti, el nu a reuşit să se integreze în tricoul roş-albastru şi a fost la un pas să se lase de fotbal, când nici nu se apucase bine. Conştient de realul talent al fiului său, tatăl lui Răzvan şi-a îndreptat atenţia către centrul de juniori din Regie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...