Ultima Oră

Viceprimarul din Târgu Cărbuneşti, găsit incompatibil de ANI

Viceprimarul oraşului gorjean Târgu Cărbuneşti, Iuliu Călina, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că primăria locală, în perioada când acesta era consilier local, a încheiat un contract cu o firmă administrată de soţia sa. „În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către Călina Iuliu, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al Oraşului Târgu Cărbuneşti (2008 - 2012), judeţul Gorj, Primăria Oraşului Târgu Cărbuneşti a încheiat cu SC Măceşu SRL (societate în cadrul căreia soţia sa deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator) un contract de furnizare produse, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, se arată într-un comunicat al ANI. Agenţia mai precizează că Iuliu Călina a fost informat, la 11 septembrie 2012 şi 31 ianuarie 2013, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Călina a ajuns consilier local în vara anului 2008, fiind ales viceprimar al oraşului în decembrie 2010. În 27 iunie 2012, Iuliu Călina fost reconfirmat în funcţia de viceprimar de către Consiliul Local Târgu Cărbuneşti.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...