Sport

Handbal feminin

Oltchim-Gyor, în Polivalenta din Bucureşti!

Conducerea clubului cere înţelegere de la fanii vâlceni, privaţi de semifinală

Conducerea CS Oltchim a anunţat în această dimineaţă, pe siteul oficial al clubului, că manşa tur din semifinalele Ligii, cu ETO Gyor, se va disputa în Polivalenta din Bucureşti, nu la Rm. Vâlcea. O veste proastă pentru suporterii vâlceni, în special pentru abonaţi. "În primul rând, cererea de bilete este imensă, astfel că vrem să dăm şansa unui număr mai mare de spectatori să asiste la meci. Am fost informaţi că vom avea la dispoziţie 5.211 locuri. Apoi am refăcut un calcul din punct de vedere financiar, iar cu sponsorizări şi încasări din bilete ieşim mult bine decât dacă am fi rămas la Vâlcea", a precizat preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru. Din păcate, ce câştigă în plus pe bilete la Polivalenta din Bucureşti, clubul va cheltui pe cazarea echipei în Capitală.


Clubul a anunţat decizia şi pe siteul oficial. ”Legat de locul desfăşurării jocului din 6 aprilie, aşa cum Federaţia Europeană a insistat pe crearea unei audienţe din ce în ce mai mare pentru promovarea handbalului feminin, datorită interesului mare pe care îl preconizăm la jocul nostru, dar şi din raţiuni economice pentru că este ştiută situaţia precară financiar a clubului, vă informăm ca acesta este Sala Polivalentă din Bucureşti cu 5.211 locuri (comparativ cu cea din Vâlcea, 3.100 locuri).
Înţelegem şi noi la rândul nostru că va fi greu pentru spectatorii din Rm. Vâlcea să se deplaseze la Bucureşti, că acest joc poate însemna un efort financiar în plus, dar de partea cealaltă ştim şi avem încrederea că suporterii nu îşi vor abandona echipa la greu. Am informat în permanenţă publicul despre greutăţile financiare ale echipei, este cunoscut faptul că jucătoarele au rămas la echipă - chiar şi neplătite două luni de zile - doar pentru spectatori şi performanţă, iar acum când mai este foarte puţin până la atingerea obiectivului este nevoie de înţelegere mai mult ca oricând.
Este rugămintea şi apelul pe care clubul îl adresează spectatorilor de a strânge rândurile, de a-i invita să participe la ambele jocuri din semifinală în număr cât mai mare, de a da dovadă de înţelegere, fair-play şi un comportament civilizat în ambele arene şi să nu răspundă niciunei provocări venită din partea intereselor proprii, politice, etnice sau de altă natură”, se arată pe siteul oficial al CS Oltchim.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...