Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Gogoşoiu a revenit la Vâlcea

Atacantul echipei CSM Rm. Vâlcea, Dan Gogoşoiu a revenit la antrenamentele alb-albaştrilor, după ce în iarnă s-a pregătit cu o formaţie de Liga a III-a. Accidentat vara trecută, fotbalistul a fost tratat inuman de către patronul Rufă, care nu i-a mai dat niciun salariu. Gogoşoiu şi fostul antrenor Laurenţiu Tudor au intrat în conflict, jucătorul primind hârtie că se poate pregăti cu altă echipă, după ce iniţial fusese trimis să se pregătească cu juniorii.
Momentan, cazul lui Gogoşoiu se judecă încă la Comisia de Recurs a FRF, fotbalistul cerându-şi drepturile financiare, după ce, într-o primă fază, clubul câştigase la Apel, profitând de unele chichiţe avocăţeşti. "El şi-a manifestat dorinţa să se pregătească cu noi, a zis că e la 70% din potenţial, din punctul meu de vedere, dacă e pregătit, va intra pe teren. Mie mi-a plăcutde el, când antrenam la Sibiu în Liga a II-a a jucat foarte bine, s-a bătut singur cu fundaşii noştri" a spus antrenorul Alex Pelici. Cel mai probabil, craioveanul va intra joi şi în lotul care va face deplasarea la Tg.Mureş.
Contractul lui Gogoşoiu cu CSM se încheie în vară, iar fotbalistul nu este dispus să îl prelungească.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...