Ultima Oră

Cîlea cere bani europeni pentru drumurile din Vâlcea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a întreprins mai multe demersuri pe lângă instituţiile centrale ale statului în vederea obţinerii de fonduri pentru arterele rutiere de interes naţional care străbat judeţul. Ultimul demers întreprins în acest sens se referă la DN 7D, Cîineni-Boişoara-Perişani-limită judeţul Argeş, Cîlea solicitând ca acesta să fie cuprins în Programul de investiţii pe anul 2013 care beneficiază de finanţare de la bugetul de stat sau de la Uniunea Europeană şi instituţii financiare internaţionale. Starea tehnică a acestei importante artere continuă să fie total nesatisfăcătoare, deoarece partea carosabilă nemodernizată şi alunecările care se produc frecvent pe aliniamentul şoselei fac ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii de mare dificultate. Starea necorespunzătoare a acestui drum a fost confirmată şi prin expertiza tehnică efectuată de Direcţia Regională Craiova a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, expertiză pe baza căreia s-a elaborat deja documentaţia de avizare a unor lucrări de consolidare, reabilitare şi modernizare. „Un memoriu asemănător am înaintat Ministerului pentru mari proiecte şi în cazul drumului naţional DN 64 pentru tronsonul Rm. Vâlcea-Băile Olăneşti, care nu mai corespunde normelor de exploatare rutieră. Acest sector de drum naţional prezintă numeroase zone cu degradări ale căii de rulare şi ale lucrărilor de susţinere de-a lungul versanţilor. Factorii care au determinat şi determină în continuare compromiterea acestui segment de drum intens circulat constau în deteriorarea dispozitivelor de colectare, dirijare şi evacuare a apelor torenţiale de pe versanţi, colmatarea şanţurilor şi rigolelor, erodarea puternică şi repetată a părţii carosabile de viiturile mari de pe râul Olăneşti”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...