Politică

Delegaţii PDL Vâlcea, speriaţi de conflictul dinaintea alegerilor

„Nu i-am spus cu cine votez nici nevestei de când m-am «fript» la ultimele alegeri!”

Intrată pe ultima sută de metri, competiţia internă din PDL deschisă de Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei tinde să se lase cu urmări asupra organizaţiilor judeţene. De când Elena Băsescu a înclinat, la fel ca tatăl său, stindardul în favoarea Elenei Udrea, majoritatea delegaţilor la congresul PDL din 23 martie refuză să mai facă declaraţii făţişe în privinţa susţinerii unui candidat sau a altuia. Nu fac excepţie nici aleşii locali din Vâlcea, deşi tonul dat de preşedintele organizaţiei, Dorel Jurcan, a fost în favoarea lui Vasile Blaga.

Teroare printre aleşii locali ai PDL

Primarul comunei Goleşti, Gheorghe Şerban, susţine că şi-a „plasat” deja votul într-o direcţie, dar nu mai are de gând să îl facă public, fiindu-i teamă de eventualele urmări. „Eu mi-am selectat deja favoritul. Am o opţiune clară, dar nu am de gând să o fac publică. Da, sunt decis, dar în acelaşi timp sunt şi rezervat. Gata, suntem oameni maturi, partidul se află la un moment de răscruce, nu mai votăm pe bileţele sau la ordinul unuia sau altuia!”, afirmă primarul Şerban. De aceeaşi părere se arată şi primarul comunei vâlcene Laloşu, Nicu Constantin. „Am analizat fiecare moţiune în parte. Nu i-am spus nici nevestei cu cine o să votez, de când, la ultimele alegeri mi-am exprimat liber opţiunea şi m-am trezit urât de tot partidul. Nu m-a căutat nimeni de la partid să îmi indice cu cine să votez, dar nici nu voi accepta astfel de indicaţii”, afirmă şi alesul pedelist din Laloşu. Vâlcea va fi reprezentată la Conferinţa Naţională de alegeri a PDL de 90 de delegaţi. Până în acest moment s-au conturat două tabere distincte, formate din preşedintele Dorel Jurcan şi apropiaţii săi, care şi-au manifestat făţiş susţinerea pentru Vasile Blaga şi cea condusă de liderul organizaţiei municipale a PDL, deputatul Romeo Rădulescu, care va marşa pe un vot pro-Udrea.

Udrea, alarmă în Dolj

Cu doar o săptămână în urmă, Elena Udrea a ieşit la rampă în Dolj, cu ocazia prezentării moţiunii pe care o susţine în faţa delegaţilor chemaţi la conferinţa de alegeri. Elena Udrea a acuzat conducerea PDL Dolj de comportament nedemocratic, după ce la prezentarea moţiunii sale au venit circa 25 de delegaţi din cei 121 câţi trimite organizaţia la Bucureşti, la alegerile pentru şefia partidului. „Ceea ce văd că se întâmplă la Dolj mă îngrijorează, cu atât mai mult acum cu cât fiecăruia dintre noi trebuie să îi pese de ceea ce se întâmplă în partid. Nu mă aşteptam la o întâlnire care să semene cu celelalte din ţară, pentru că semnalele pe care le-am primit de la conducerea organizaţiei din Dolj au fost foarte clare. Ceea ce se întâmplă în această organizaţie, în schimb, este profund nedemocratic şi, dacă aşa vede conducerea partidului viitorul PDL, atunci este tragic. Ştiu că de la Dolj s-au dat semnale clare că cine nu este cu conducerea este împotriva partidului”, a menţionat Udrea cu acest prilej.

Lupta s-a mutat în Parlamentul European

Dincolo de bătălia dusă în rândul organizaţiilor din ţară, Elena Udrea şi-a găsit susţinere şi de la tribuna Parlamentului European, prin vocea Elenei Băsescu. Fiica preşedintelui a lansată în ultima vreme mai multe atacuri împotriva opozanţilor Elenei Udrea, ultimii luaţi în vizor fiind Anca Boagiu şi europarlamentarul doljean Marian Jean Marinescu. „Când vorbesc despre trădări, vreau să mă refer la faptul că la Bruxelles sunt menţinuţi în funcţii de experţi ai grupului Partidului Popular European foarte mulţi apropiaţi şi protejaţi ai domnului Sorin Frunzăverde. Aş vrea să vă întreb, domnule Marian Jean Marinescu: nu aveţi şomeri în Organizaţia de Tineret de la Dolj? Nu există tineri pregătiţi care au fost fideli partidului şi au rămas alături de noi, care îi pot înlocui pe protejaţii domnului Sorin Frunzăverde, care se află la Bruxelles de şase ani? De ce inventaţi, domnule Marian Jean Marinescu, concursuri care să justifice menţinerea acestora în funcţie?”, a acuzat EBA.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...