Vineri, la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea a avut loc lansarea cărţii Catalogul elevilor dispăruţi. Volumul poartă semnătura Anei Maria Pavel. De la autor am aflat că personajele nu sunt altcineva decât foştii săi elevi, surprinşi la trecerea dintre o vârstă şi alta, dintre un statut social şi alt statut social.
Ana Maria Pavel (n. 1992) – este profesor de educaţie muzicală specializată, cu experienţă în învăţământul vocaţional, la liceul de arte Victor Giuleanu.
Cei prezenţi au putut afla de la autor câteva lucruri despre personajele cărţii ei şi despre cum a fost scrisă. Poveşti reale despre copii reali, speciali, de urmărit pe parcursul vieţii lor.
Evenimentul a fost moderat de Corina Bedreagă, comentariul orientativ fiind asigurat de profesor doctor Mihaela Rădulescu. A urmat lectura unor fragmente din carte, asigurată de actriţa Anca Olteanu. Pe fundal, muzică asigurată de grupul instrumental Allegria Quartet al filarmonicii Ion Dumitrescu.
Sunt curioasă, ca şi voi, să citesc integral Catalogul elevilor dispăruţi, de Ana Maria Pavel.








