Administraţie

Horezu intră la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti

Administaţia locală a solicitat emiterea unor obligaţiuni în valoare de 600.000 lei

De la începutul acestei luni obligaţiunile municipale emise de oraşul-staţiune Horezu au fost admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere, a anunţat Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Potrivit comunicatului publicat pe site-ul instituţiei, decizia a fost aprobată ca urmare a avizului consultativ favorabil emis de Comisia de Admitere la Tranzacţionare. De asemenea, BVB a mai transmis că data începerii tranzacţionării obligaţiunilor va fi comunicată în perioada următoare.

Intră în „liga mare” a oraşelor

"Horezu este un oraş mic, dar cu potenţial turistic, dacă este dezvoltat. De fapt, scopul principal al iniţiativei mele este acela de a atrage investitori, şi nu mă voi opri aici.", IIie Fârtat, primar Horezu

Potrivit datelor furnizate de bursă, există 36 de emisiuni de obligaţiuni municipale care se tranzacţionează în prezent. Acestea reprezintă metode de finanţare la care apelează unele consilii locale. Printre oraşele care folosesc acest instrument financiar se mai numără Iaşi, Alba Iulia, Bacău şi Bistriţa. „Am avut această idee pentru că este nevoie de bani. Am observat că se iau decizii greu şi se întârzie mult până se trimit anumite fonduri pe care le solicităm. Astfel, mi-a venit ideea cu obligaţiunile emise la Bursa de Valori. Am găsit un deficit mare la Primăria Horezu. Ideea mea a fost să cer nouă miliarde lei vechi, dar Consiliul Local mi-a aprobat doar şase. Zilele trecute, la Bursa de Valori Bucureşti, mi-a fost acceptată emisia de obligaţiuni. Este un lucru îmbucurător. Acţiunile pot creşte, se poate ajunge la maturitate în trei ani, iar în acest fel să se atragă investitori. Horezu este un oraş mic, dar cu potenţial turistic, dacă este dezvoltat. De fapt, scopul principal al iniţiativei mele este acela de a atrage investitori, şi nu mă voi opri aici”, a explicat alesul horezean, Ilie Fârtat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...