Administraţie

Pasajul suprateran, cu 25% mai scump pentru craioveni

Corecţia financiară aplicată de UE pentru proiectul realizat în Bănie îi lasă pe edili fără bani de investiţii

Pasajul suprateran din Craiova a primit din partea Uniunii Europene o corecţie financiară de 25%. Nici nu au apucat să se obişnuiască craiovenii cu mersul la înălţine pe celebrul pasaj suprateran din Craiova că acesta a şi primit o corecţie financiară. Mai exact 25% trebuie să plătească Primăria Craiova pentru o licitaţie prost efectuată, adică undeva în jur de două milioane de euro, ceea ce înseamnă mai puţini bani pentru investiţii de la bugetul local. „Trebuie să dăm cam două milioane de euro din buget din partea de investiţii, care oricum era foarte mic în ceea ce priveşte investiţiile. Este vestea cea mai proastă, pe mine, una, m-a năucit. Când am citit că avem corecţie financiară de 25%, care înseamnă că s-a organizat o licitaţie în condiţii pe care le contestă Ministerul Dezvoltării şi, desigur, Comisia Europeană şi în aceste condiţii noi trebuie să returnăm două milioane de euro din banii pe care i-am primit de la Uniunea Europeană, asta în condiţiile în care noi ne prevăzusem cinci milioane de euro toată dezvoltarea oraşului, pentru că din păcate asta este situaţia oraşului. Vă daţi seama că înseamnă aproape jumătate din cât ne propusesem noi ca şi investiţii, ceea ce este devastator pentru noi. Am încercat ca până la finalul anului să plătim toate datoriile vechi. Am plătit facturi restante şi din anul 2011 pentru asfaltări”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Pasajul este în garanţie

Primarul Lia Olguţa Vasilescu vrea să profite de faptul că pasajul se află încă în garanţie şi să repare tot ceea ce nu s-a realizat bine. „Am discutat deja cu cei de la Fonduri Europene, că lucrarea este în garanţie, să se refacă toate lucrurile care au fost scăpate din vedere, ca să nu spun altfel. După ploaie, după ninsoare, a început să se umple de rugină. Nu e în regulă, la patru luni după ce l-ai preluat ca nou. Şi atunci va trebui ca în perioada de garanţie de doi ani să avem grijă să remediem toate aceste lucruri. Anul trecut s-au cheltuit 16 milioane de lei, care înseamnă toate şantierele deschise în perioada campaniei electorale de predecesorul meu. Am avut doar 16 milioane de lei pentru tot anul, dar am plătit 71 de milioane de lei, însemnând şi tot ce s-a reabilitat pe 2011. Lovitura aceasta a fost destul de cruntă şi va trebui să vedem de unde mai luăm bani ca să putem asigura măcar lucrurile de confort pentru craioveni”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

30 de milioane de lei în plus pentru repararea străzilor

"Trebuie să dăm cam două milioane de euro din buget din partea de investiţii, care oricum era foarte mic în ceea ce priveşte investiţiile.", Olguţa Vasilescu, primar Craiova

Starea bugetului local al Primăriei Craiova îi dă fiori primarului Vasilescu, aceasta arătându-se îngrijorată de bunul mers al unor lucrări iniţiate. Cu toate acestea, pentru 2013, bugetul destinat investiţiilor în repararea unor căi rutier este sensibil mai mare decât cel de anul trecut. „Sunt foarte mulţi care acuză primăria că nu astupă gropile şi vreau să le spun acestori domni că până la finalul anului am achitat cam 70 de milioane de lei, din care 55 de milioane din 2011, facturi pentru lucrări efectuate şi neachitate. Anul acesta mi se spune să reparăm gropile, o să le reparăm, pentru că am alocat cu 30 de milioane de lei mai mult decât s-a alocat anul trecut pentru repararea străzilor, însă starea bugetului este dezastruoasă. Pe zi ce trece mă trezesc cu facturi noi sau cu această corecţie financiară care este absolut năucitoare”, a mai spus primarul Craiovei.

Un inel de circulaţie, pe punctul de a apărea în Craiova

Primăria Craiovei îşi propune să realizeze un inel ocolitor pentru oraş, astfel încât centrul Craiovei să nu mai fie aglomerat. Acest inel o să lege strada Traian Lalescu, strada Henry Coandă, strada Potelu şi va continua cu strada Râului, balta Craioviţei şi sub strada Severinului se va face un pasaj subteran care să lege strada Râului şi Balta Craioviţei de Tineretului. „Este un inel de circulaţie care a fost prevăzut de pe vremea comuniştilor, înainte de 1989. Nu este niciun fel de invenţie a noastră. Asta înseamnă că deja ar trebui să ne gândim la exproprieri, pentru că nu mai vrem să avem situaţia de la pasajul subteran unde noi încă făceam exproprieri după ce fusese săpat pasajul subteran. Este vorba de mai multe proprietăţi care vor fi afectate”, a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...