Sport

Fotbal, Liga a II-a, Damila

Alb-verzii au plecat la Tg.Mureş

Meciul FCM-Damila va fi transmis în direct pe Dolcesport2

Damila a plecat în această dimineaţă spre Tg.Mureş, acolo unde mâine va întâlni echipa locală FCM, în prima etapă a returului. Partida ve începe la ora 11.00 şi va fi transmisă în direct de Dolcesport2.
FCM-Damila este derbyul startului returului, echipa învingătoare urmând să se poziţioneze pe locul 3 şi să păstreze şanse să prindă din urmă primele clasate, Corona şi Poli.
Partida va consemna debutul lui Claudiu Niculescu pe banca vâlcenilor, unul foarte aşteptat după plecarea lui Erik Lincar.
Din modernul autocar al Damilei lipseşte golgeterul Voinea, care este suspendat primele două etape după eliminarea de la Piteşti, dar şi Botaş, Mihai şi Geo Mişu, care sunt accidentaţi, dar nici Smedescu. Bărbulescu acuză dureri la gleznă, a făcut deplasarea, dar cel mai probabil nu va putea evolua mâine.
“Plecăm cu speranţe mari la acest joc. Le-am explicat jucătorilor că pot ajunge în Liga 1 foarte uşor, promovând cu Damila, fără a mai aştepta vreun impresar sau nu stiu câte meciuri până să fie remarcaţi. De asemenea, ei vor primi bonusuri importante în cazul în care cîştigă meciurile din acest retur şi, eventual, reuşesc şi promovarea. Primul pas ar fi să câştigam sâmbată, mobilizarea trebuie să fie totală” a spus preşedintele Lucian Munteanu.

ECHIPE PROBABILE:
Tg.Mureş: Balauru – Peteleu, Nicu, Vârtic, Szilagy – Stancu, Stere, Precup, Ganea – Zăgrean, Punosevac.
Damila: Matache-Samson, Deaconescu, I.Stoica, E.Stoica-Menassel, Iordache-Ad.Popa, Lircă, B.Geantă-Codin.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...