Sport

Handbal feminin, Oltchim

Petre Berbecaru: Putem chiar să câştigăm grupa

Conducerea clubului Oltchim a ajuns marţi la o înţelegere cu cele două straniere care puteau devni libere de contract, Barbosa şi Navarro, astfel că ambele handbaliste vor continua pe moment la Rm.Vâlcea. Clubul va încerca să încheie miercuri înţelegeri şi cu Ionela Stanca, care poate deveni liberă pe 6 martie.
"Barbosa şi Navarro vor continua la Oltchim, s-au găsit soluţii reciproc avantajoase astfel încât ele să rămână în Vâlcea. Fetele sunt dornice să facă performanţă, iar acest lucru a fost prioritar", a declarat Petre Berbecaru, preşedintele CS Oltchim. Deşi a părut că părţile s-au înţeles, avocata handbalistelor s-a prezentat la FRH cu o hîrtie semnată de jucătoare, prin care acestea cereau să devină libere de contract. Rămâne de văzut dacă acestea vor juca şi dacă da, în ce mod o vor face sâmbătă, în Ungaria.
După succesul din Rusia, Oltchim trebuie să câştige sâmbătă şi la Budapesta, într-un joc decisiv pentru calificarea în semifinale. "Dacă ne câştigăm cele două jocuri pe care le mai avem de disputat, putem să câştigăm grupa şi să evităm şi Gyor-ul în semifinale. O victorie la două goluri cu Ferencvaros şi apoi la cinci cu Krim ne urcă pe locul întâi în grupă. Nimic nu este imposibil, important este să ne atingem primul obiectiv, să batem sâmbătă pe Ferencvaros la minimum două goluri, astfel încât să o băgăm sub noi în clasament", a explicat Petre Berbecaru.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...